Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘inedit’ Category

Vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti a fost un eveniment la care am fost prezent, ca jurnalist acreditat. Vizita a avut loc la 7-9 mai 1999 şi a fost prima vizită a unui Papă într-o ţară ortodoxă, sub semnul ecumenismului şi reconcilierii.

Vizita a fost un semnal puternic al României pe plan extern. S-a spus atunci că un Papă slav a întâlnit un Patriarh latin (PF Teoctist). Imaginile cu Suveranul Pontif şi Papamobilul său Mercedes le-am surprins în faţa Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti. Mai seturi foto de la Parcul Izvor şi de la Patriarhie, dar aici apare şi Papamobilul.”Vin pe pământul vostru ca pelerin al păcii, al fraternităţii şi al înţelegerii în sânul naţiunilor, între popoare şi între discipolii lui Cristos” (Ioan Paul al II-lea, Discurs la Palatul Cotroceni) .

„Romania, ţară punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Occidentală şi Orientală, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de Grădina Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi al Preasfintei Fecioare Maria! În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei!” (Papa Ioan Paul II, Bucureşti, 1999)

legitimatia presa papa JP II

Pentru presă, vizita Papei a fost împărţită în 14 evenimente, iar legitimaţiile s-au dat separat, numerotate în funcţie de cronologia vizitei, începînd cu sosirea aeronavei Alitalia pe Aeroportul Băneasa. Prezent la opt evenimente, am reprodus legitimaţia cu nr. 10. (c) Cristian Ghinea

Anunțuri

Read Full Post »

Iosif Brendian a jucat timp de 20 de ani la aceeaşi echipă: „Timişul” Lugoj. Din cele două decenii de carieră (1963-83), handbalistul lugojean îşi aminteşte cu mândrie pezenţele echipei „Timişul” pe prima scenă a ţării. Performanţa este extraordinară, pentru că România anilor 60-70 era o putere de prim rang în handbalul internaţional, cu patru titluri mondiale la activ.

Handbal anii 60 pic1

Câştigători ai Campionatului Banatului, zdrobesc campioana Olteniei cu 39-15. Luna mai 1965 înseamnă pentru handbalul lugojean prima promovare în Divizia A.

„În 1964 câştigasem campionatul regional. Era o competiţie foarte puternică, desfăşurată în sistem primăvară-toamnă, care aliniase la start 24 de echipe din regiunea Banat. După câştigarea campionatului regiunii Banat, am întâlnit în meci eliminator campioana regiunii Oltenia, echipa Drăgăşaniului. Diferenţa de valoare era foarte mare, iar oltenii acceptaseră să joace acest meci la Lugoj. Pe vechiul teren de la Ştrand, Timişul a obţinut două victorii zdrobitoare, îmi amintesc că în al doilea meci scorul a fost de 39-15”, îşi aminteşte Iosif Brendian.

Handbal anii 60 pic2

O echipă alcătuită numai din lugojeni! Aşa se face că „Timişul” şi-a câştigat dreptul la barajul pentru Divizia A, care s-a desfăşurat la Mediaş, în perioada 20-30 mai 1965. Deşi echipele de la baraj erau foarte puternice – Electroputere Craiova, ICO Oradea şi Baia Mare (viitoarea „Minaur”), lugojenii au reuşit trei victorii din tot atâtea partide, plasându-se pe primul loc. Rezultatul poate fi considerat fenomenal, mai ales că a fost obţinută cu o echipă alcătuită exclusiv din lugojeni: Franz Binder, Iuliu Barna, Ladislau Lukacs (portari), Anton Stanek, Ewald Riedl (extreme), Franz Moritz (inter stânga), Anton Tarko (conducător de joc), Hans Wibiral (inter dreapta), Caius Muroni (extremă dreapta), Gheorghe Buciu, Iosif Bogdan (pivoţi). Rezerve erau Iosif Brendian, Romulus Bulzan, Hermann Stanek şi Ludwig Anghel. Antrenor a fost regretatul mare handbalist din generaţia veche, învăţătorul Nikolaus Fritz.

Handbal anii 60 pic3

„Merită lăudată conducerea clubului de atunci, în primul rând Valeriu Anghel, director al IOIL – Întreprinderea Orăşenească de Industrie Locală şi reprezentantul echipei – Johann Plack, fost sportiv, care jucase handbal în 11”, spune Brendian.

Cheia succesului, cel mai tare program de amicale. Desigur, nu numai talentul handbaliştilor noştri a dus la acest rezultat, ci şi un ajutor neştiut, oferit de un alt mare lugojean, Ioan Kunst Ghermănescu, pe atunci preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Ghermănescu a sesizat că intrarea echipei Poli Timişoara în prima divizie era o oportunitate pentru „Timişul”. Aşa că, în drum spre Timişoara, echipe mari precum Steaua, Dinamo, Dinamo Braşov, Tractorul Braşov, Teleajen sau Dinamo Bacău făceau popas la Lugoj şi jucau câte un amical cu „Timişul”.

Handbal anii 60 pic4

Aşa se face că lugojenii aveau cel mai tare program de amicale!
Fanii cei mai devotaţi. Cei mai înfocaţi suporteri lugojeni, Ioan Opriş şi Hermann Schmidt, au bătut drumul de acasă până la turneul de baraj de la Mediaş călare pe motocicletă.

„Ajuns la Mediaş, dl. Schmidt a avut o idee de milioane. S-a dus la copiii care veneau la meci cu câte o îngheţată şi le-a spus să strige „Hai Timişul!”. Aşa a organizat o galerie ad-hoc, care ne-a încurajat tot meciul. Partea nostimă e că unii credeau că Timişul era fabrica de brânzeturi de pe vremuri”…

Handbal anii 60 pic5

Altă poveste emoţionantă a fost primirea de la Lugoj. „Era duminică seara când ne-am întors cu trenul de la Mediaş. Cineva din delegaţie s-a uitat spre gară şi a zis că a izbucnit un incendiu. Am ieşit toţi la geam şi când ne-am apropiat, am văzut pe peron o mulţime de suporteri cu torţe şi făcii aprinse, ca mulţumire pentru calificare”, îşi aminteşte Brendian.

Meciul carierei. Primul meci în Divizia A s-a desfăşurat pe terenul din Ştrand, cu tribunele arhipline (600 de spectatori) şi a fost un 11-11 memorabil cu „Poli” Timişoara.

„Alte meciuri memorabile au fost un… 4-4 cu Voinţa Bucureşti, disputat pe o ploaie torenţială, darmai ales meciul decis cu Oneştiul, pentru rămânerea în divizie. Oneştiul avea 19-18, ai noştri aveau ultimul atac şi au dat bară. Mingea mi-a revenit mie şi eu am înscris golul salvator, care ne-a salvat de la retrogradare. Publicul m-a dus pe braţe de pe teren”, spune Iosif Brendian. La finalul primul sezon în Div. A, „Timişul” s-a clasat pe un onoarbil loc 8 din 12 echipe, dar mai apoi seria a II-a a Diviziei A s-a transformat în Divizia B.

Parada handbalistilor 23 august 1962

Parada handbaliştilor – 23 august 1962

A doua promovare: minunea se reia în 1968-69! În aceste condiţii, „Timişul” s-a văzut nevoită să lupte din nou pentru a promova în „A”. Şi minunea s-a prous din nou, în sezonul 1968-69, e drept, doar pentru un an. Echipa care a reuşit a doua promovare în „A”: Marian Pavelescu, Silvestru Lupuleac, Stefan Urkom (portari), Ioan Godeanu, Iosif Sauer, Anton Tarko, Hermann Kopp (extreme), Werner Pangert (pivot), iar printre rezerve erau C-tin Păcurariu şi Emil Grangure. Iosif Brendian era titular, ca extremă dreaptă. În afară de Pavelescu, toţi autorii celei de-a doua promovări pe prima scenă a handbalului românesc erau lugojeni.
(c) Cristian Ghinea, 2015 [Fotografii din colecţiile Iosif Brendian şi Caius Muroni, cu mulţumiri]

Read Full Post »

În plus, şoferii erau sfătuiţi să oprească motorul pentru a nu speria caii… Cum este circulaţia în Lugojul zilelor noastre o ştim. Dar cum era cu un secol în urmă? Mulţi ar crede că era mai liniştită, dar presa vremii ne contrazice din plin. La 14 ianuarie 1921, gazeta “Timişana” din Lugoj scria: “rugăm intervenţia poliţiei în chestiunea autocamioanelor, cari se plimbă zilnic pe diversele străzi ale oraşului cu o viteză şi încărcătură, de edificiile mai slabe se cutremură din temelii. Suntem informaţi că o casă a suferit şi stricăciuni în urma zguduiturii produsă de camionale aceste”. Era mai sigură circulaţia în acele vremuri? Nici asta nu e adevărat. Lugojenii anului 1928 erau preocupaţi de desele accidente de automobil. Iată ce aflăm din organul naţional-politic „Viaţa nouă”, ediţia de Lugoj, 8 iulie 1928: „Desele accidente de automobil trebue să dea de gândit comisiunei care acordă carnetele de conducători de automobile. Multă lume se miră când vede pe străzi automobile conduse de domnişoare sau chiar copii cărora le lipseşte energia şi prezenţa de spirit în momentele critice. Comisiunea compusă din specialişti ar trebui să fie mai severă şi să nu acorde minorilor şi tuturor derbedeilor carnete!”

afis expo masini epoca

“Luptele de viteză” pe şoselele publice, cu desăvârşire oprite. Graţie ziarelor de apocă, ştim cum se purtau “derbedeii” şi camionagii, dar nu cunoaştem cum sunau legile circulaţiei. Doamna Ileana Ardelean păstrează în arhiva familiei sale un permis de conducere eliberat la Lugoj în anul 1923, pe numele lui Ioan Ardelean, de profesiune măcelar, născut la 5 iunie 1903 în oraşul nostru. Vajnicul meseriaş a primit carnetul de conducere la 21 noiembrie 1923, iar fotografia îl înfăţişează în echipamentul automobilistic al vremii, cu şapcă şi ochelari ca de aviator. Ioan Ardelean conducea ocazional maşina unchiului său, Nicolae Rusalin, fost preşedinte al Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. La volanul acestui Buick de culoare roşie, Ardelean a făcut nenumărate drumuri la Casinoul din Băile Herculane şi retur. În cele din urmă, Rusalin i-a lăsat automobilul nepotului său.

DSC04752 (Medium)

Urări de sănătate din partea Regelui. Prima pagină a permisul lui de conducere, înregistrat la Poliţia Lugoj, cu numărul 815, începe cu o… urare din partea Regelui: “Ministerul de Interne – Ferdinand I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României – La toţi de faţă şi viitori, sănătate! Corpurile legiuitoare au votat şi adoptat şi Noi sancţionăm cele ce urmează: Lege privitoare la circulaţia automobilelor”.

DSC04751 (Medium)

La răspântii, viteză egală cu “pasul pedestrului” Câteva articole referitoare la viteza maximă ne-au atras în mod deosebit atenţia: “Viteza maximă cu care automobilele şi celelalte vehicule cu tracţiune mecanică pot circula în oraşe şi în trecere prin comune va fi de 12 kilometri pe oră, adică egal cu trapul cailor. La cotituri, în aglomeraţiuni, la încrucişări de străzi şi la răspântiile drumurilor, viteza va fi redusă la şase km pe oră, adică egală cu pasul pedestrului.
Circulaţia pe poduri şi podeţe de lemn, precum şi pe poduri suspendate, va fi redusă de asemenea în aceea a pasului cailor.
Luptele de viteză pe şoselele publice, ca şi în trecere pe străzile oraşelor, sunt cu desăvârşire oprite. Niciun fel de cursă de automobile sau de orice alte vehicule mecanice nu va putea avea loc fără autorizarea scrisă a ministerului de interne. Conducătorul unui automobil sau vehicul cu tracţiune mecanică e obligat a modera mersul şi chiar a opri motorul dacă mişcarea sau zgomotul vehiculului, speriind caii, ar putea provoca un accident (!) Dacă un automobil va provoca direct sau indirect un accident oarecare, conducătorul este obligat a opri automobilul său, a da ajutor şi a transporta eventual pe răniţi până la cel mai apropiat loc de ajutor, fiind obligat a aviza imediat autorităţile administrative din apropiere”.

DSC04753 (Medium)

Pasiunea pentru maşinile americane, o tradiţie de familie. Permisul purta un număr de ordine care „aparţinea trăsurii”, cu alte cuvinte era chiar numărul de înmatriculare al vehiculului şi rămânea acelaşi cât timp maşina era înscrisă în raza Prefecturii respective.
Textul legii era semnat de generalul de brigadă C. Argetoianu, Ion Răşcanu, P.P. Negulescu, I.Petrovici, general Gh. Văleanu, T. Cudalbu, M. Antonescu şi Constantin Garoffit.

afis expo masini epoca 2
Interesant este că pasiunea pentru maşinile americane „de efect” s-a păstrat în familie. Peste ani, fiul lui Ioan Ardelean, inginerul Zeno Ardelean, va conduce pe străzile Lugojului un Cadillac Seville model 1967, automobil de excepţie, cumpărat în 1970 de la Ambasada Americană din Bucureşti. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Lugojul anilor interbelici nu ducea lipsă de oameni inventivi şi nonconformişti. Astfel, în 1933, o invenţie-unicat făcea senzaţie pe apele râului Timiş: bicicleta amfibie! Un articol semnat de Oskar Lung în “Lugoscher Heimatblatt”, revista lugojenilor din Germania, povesteşte despre această dovadă de ingeniozitate de care au dat dovadă doi prieteni din oraşul nostru.

Bicicleta amfibie(Medium)

În acel an 1933, doi prieteni – Josef Lung şi Johann Agnes, au avut ideea să construiască o bicicletă care să fie capabilă să meargă pe apele Timişului fără să se răstoarne şi în deplină siguranţă. Ceea ce au inventat cei lugojeni poate fi considetrat un strămoş al hidrobicicletei. Diferenţa notabilă este că ei au folosit o bicicletă de stradă montată pe un cadru care plutea, fiind susţinut de trei corpuri plutitoare. Pedalele de la bicicletă acţionau nu numai roata spate, ci şi un dispozitiv cu palete (asemănătoare zbaturilor) montate în partea din spate. Ghidonul acţiona, la rândul lui, o cârmă (numită “balans”) care dădea posibilitatea întoarcerii vehiculului pe apă. Însă marea deosebire faţă de hidrobicilceta din prezent era destinaţia ineditului vehicul.

Josef Lung şi Johann Agnes nu au dorit să aibă o bicicletă care să meargă doar pe apa Timişului, ci şi una cu care să se plimbe prin oraş!

Aşa că partea plutitoare putea fi ridicată la nevoie, iar bicicleta redevenea un vehicul de oraş, chiar dacă cu gabarit mai mare decât al unui velociped normal. Fotografia reprodusă de “Lugoscher Heimatblatt” este una de-a dreptul istorică. Ea arată această bicicletă unică în lume în timpul unei curse efectuate pe râul Timiş, la Lugoj, în data de 17 septembrie 1933. În fundal se văd foarte bine siluetele binecunoscute ale Palatului de Justiţie şi turnurile Bisericii Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”. Cursele obişnuite ale bicicletei amfibii – notează Oskar Lung – erau de acasă până la malul Timişului în regim terestru, apoi cursa continua pe apă până sus, la “izvor”, iar pe urmă, de la Moara Şpănească, cadrul se ridica din nou! (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Deşi astăzi pare de domeniul fantasticului, Lugojul a avut o solidă tradiţie şi în handbalul feminin. La un moment dat, Lugojul era reprezentat de trei echipe de handbal – fete care activau în Campionatul Judeţean: Mătasea (FMN), Textila (Vulturii Textila) şi CSM.

Antrenorul Ion Stoiţa îşi aminteşte cu drag acea perioadă: „ştiu că prima echipă a fost cea a Filaturii de Mătase, apoi a apărut Vulturii. Eu am început cu Vulturii din anul 1976, când am preluat echipa de la antrenorul Văcărescu. Echipele lugojene pendulau între promoţie şi judeţ, dar baza de selecţie era mare şi fetele erau interesate de acest sport. Cu Vulturii, ultima dată am promovat la judeţ în 1983, ca urmare a unui baraj în care am dispus de un adversar rutinat – ELBA Timişoara. Din lot făceau parte portarul Maria Boldea şi jucătoarele Ileana Benea, Florica Marini, Iuliana Şelaru, Renate Wieland, Maria Glăvan şi Ileana Dema. Apoi am trecut la CSM în Campionatul Judeţean şi cred că şansa afirmării handbalului feminin a fost această echipă, care avea şanse reale de promovare în B. Din păcate, diriguitorii sportului din acea vreme au sacrificat handbalul feminin în favoarea voleiului, şi aşa s-a ajuns ca după 1988, această ramură sportivă să dispară din Lugoj”.

Echipa de handbal feminin a CSM a luat fiinţă la Lugoj imediat după înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal.

Profesoara Georgeta Nicolae, care a venit la Lugoj prin repartiţie tocmai la această secţie de handbal feminin, nou înfiinţată, îşi aminteşte: „Eu am jucat handbal la CSS Craoiva, cu care am obţinut un titlu naţional în 1980, un titlu de vicecampioană în 1981 şi o medalie de bronz în 1979. În 1981 am intrat la facultate şi am jucat la Universitatea Bucureşti, echipă care activase în Divizia A, apoi a trecut în B. În 1985, la terminarea facultăţii, am venit la Lugoj tocmai pentru că exista această secţie de handbal feminin”. La început, echipa activa în categoria „promoţie”. A fost o perioadă foarte grea, marcată de lipsa unui teren propriu şi a materialelor sportive, necesare antrenamentelor.

Deşi condiţiile erau destul de vitrege, tinere din toate şcolile şi instituţiile Lugojului erau atrase de handbal. „Unele din aceste fete erau muncitoare care nu aveau alt… beneficiu, cu ghilimelele de rigoare, decât că erau scoase din producţie între orele 14 – 16. Adică, lucrai la Textila, apoi după şase ore la războiul de ţesut, mergeai pe teren, la handbal. Cu junioarele, făceam antrenamente pe terenul de la Clubul ITL, actualul Club German – FDGR. Terenul era foarte bun, dar nu aveam nici apă caldă, nici apă rece, nici un loc ca lumea unde să ne putem schimba”, spune prof. Georgeta Nicolae, care a antrenat la început echipa de junioare.

Vulturii handbal fete div judeteana TM 1983

Echipa feminină de handbal „Vulturii” Lugoj – Divizia judeţeană Timiş, 1983

Până şi banalele tricouri de joc erau pe atunci o problemă: „echipamentul era de bumbac de la Textila, iar numerele erau pur şi simplu vopsite pe tricouri. La spălare, cifrele se scorojeau şi ne zgâriau pe spate, iar după un timp, nu se mai distingeau”. Şi totuşi, fetele continuau să vină la handbal pentru că aveau senzaţia că fac ceva deosebit şi „ţin minte cât erau de fericite când mergeam în deplasare”, spune fosta directoare a Şcolii Sportive Lugoj, chiar dacă aceste deplasări erau făcute cu… trenul.

În anul 1985, echipa avea deja valoare şi promitea foarte mult. Era o echipă formată din tinere care fie lucrau în fabricile oraşului, ori erau eleve de liceu, la care s-au adăugat trei coechipiere care au făcut performanţă – Nela Zimmermann, venită de la AEM Timişoara (Divizia A), Rodica Floroi (de la Rulmentul Braşov, Divizia A) şi Georgeta Ispas (Nicolae) care jucase la Universitatea Bucureşti, în Divizia B. CSM mai avea în lot pe Daniela Dutcă (Liceul Textil), Ferencz Rozalia (Liceul industrial 1 – Hasdeu), Maria Sămoc (IUPS), Alina Hoban (Liceul Brediceanu), Charlotte Reiter (Liceul Brediceanu), Simona Paulescu (IJPIPS), Monica Belu (Liceul industrial 1 – Hasdeu), Adriana Petricescu (OCL), Daniela Micu (Liceul Textil), Cristina Covaci (Liceul Agroindustrial), Daniela Vuşcă (Liceul Agroindustrial), Ioana Gae (Liceul de chimie din Arad), Cristina Vadas (Liceul industrial 1 – Hasdeu), Claudia Grădinaru (CLF) şi Adela Vug (Liceul Brediceanu). Echipa de handbal feminin CSS Lugoj, devenită CSM, a fost antrenată în diferite perioade de profesorul Braşovan, de sportivele Nela Zimmermann, Rodica Floroi, Georgeta Ispas (Nicolae) şi apoi de marele sufletist, Ion Stoiţa.

Stirbescu Elena (lelia) îşi aminteşte şi eă acea perioadă: „am facut parte din echipa vulturi din anul 1982 pina la desfintare 1989, eram pivot cu Nuti Selar”.

georgeta nicolae

Profesoara Georgeta Nicolae: „eu am venit la Lugoj special pentru handbal”

Rezultatele, între care şase victorii cu Textila Timişoara, „13 Decembrie” Timişoara, Sânnicolau Mare, Furnirul Deta, Record Jimbolia şi… Vulturii Lugoj arătau un progres clar. Golgeterele echipei erau Nela Zimmermann şi Georgeta Ispas (Nicolae). La senioare, antrenamentele s-au mutat la Ştrand, unde pe lângă terenul de calitate erau la îndemână vestiare dotate cu cabine de schimb şi boiler cu apă caldă.

„Secţia de handbal feminin avea perspective foarte mari, pentru că performanţa era mai la îndemână. E adevărat, cu fetele e mai greu de lucrat, e mai greu să le menţii împreună şi într-o legătură foarte strânsă cu antrenorul. Era greu să le convingi să rămână după ce termină junioratul, dar am avut noroc de nişte fete disciplinate, care chiar iubeau sportul ăsta”, – spune prof. Georgeta Nicolae. Un alt „ingredient” care lipseşte multor echipe din ziua de azi este entuziasmul. „Când am venit aici repartizată la catedra de handbal fete de la CSS Lugoj, preşedintele secţiei era Eugen Gangan, iar vicepreşedinte – Ion Wibiral. La bunul mers al echipei au mai contribuit Petru Avram, Iosif Brendean, Kristoff Adalbert şi Ioan Birgean. Însă erau şi iniţiative pornind de pildă de la Liceul textil, care îşi formase propria echipă de handbal – fete”, arată Georgeta Nicolae.

Din păcate, în momentul în care echipa avea şanse reale de a intra în Divizia B, s-a luat decizia desfiinţării secţiei şi concentrării eforturilor spre cea de volei feminin. „Visele noastre au fost întrerupte în 1988. Nu vreau să comentez această decizie, dar s-a întâmplat tocmai când echipa avea perpective foarte bune. În plus, era o echipă a oraşului, formată din lugojence sau din fete stabilite cu domiciuliul aici. După ce secţia s-a desfiinţat, cele mai bune junioare au fost preluate de CSS Timişoara, iar restul au abandonat”, spune fosta jucătoare şi antrenoare. Aşa s-a încheiat încă un capitol de istorie sportivă la Lugoj. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Compania lugojeană Dragomir Cons deţine un utilaj rar întâlnit în Europa şi care, după spusele patronului, este unic în România.

Fotografie0079

Roţi de înălţimea unui om

“Monstrul” deţinut de Dragomir Cons este, de fapt, o maşină… clasică. Fabricat în SUA acum mai bine de trei decenii, în 1983, utilajul Euclid “Dumper” are o capacitate la benă de 30 metri cubi (60 de tone). Dimensiunile lui sunt impresionante: roţile, dotate cu cauciucuri pentru teren accidentat, sunt de înălţimea unui om ( diametru de 1,70 metri), lăţimea este de 3,40 metri iar înălţimea – de 4,20 metri. Dincolo de aspectul spectaculos, “monstrul” are o poveste interesantă, pe care ne-a împărtăşit-o proprietarul.

Fotografie0078

Adus din Austria în două trailere, cu transport special

“L-am cumpărat de la o familie din Austria care, de trei generaţii, deţin o carieră de piatră lângă Salzburg. Aceştia mi-au spus că în Austria s-au importat doar cinci astfel de camioane, dintre care două, pe atunci, erau în posesia lor. Utilajul este rar în Europa şi nu ştiu să mai existe vreunul în România. Pot să vă spun că doar transportul de la Salzburg şi până la Lugoj m-a costat peste 11.000 de euro. Date fiind dimensiunile utilajului, a fost nevoie de un transport special, două trailere”, spune Laurenţiu Dragomir, patron al firmei Dragomir Cons.

Fotografie0082

Încălzire cu ajutorul… gazelor de eşapament

O caracteristică interesantă a camionului de mare tonaj Euclid Dumper este că bena se încălzeşte cu ajutorul gazelor de eşapament, de fapt bena este chiar toba de eşapament a camionului. “Pentru ca iarna, în urma condensului, să nu se lipească de benă materialul care trebuie descărcat, bena este încălzită. Încălzirea se face cu ajutorul gazelor de eşapament, care circulă şi sunt evacuate prin pereţii dubli ai benei”, explică proprietarul.

Fotografie0080

Întrebarea firească adresată patronului a fost: “de ce ai cumpăra un camion fabricat acum 30 de ani?” Iar răspunsul a venit, simplu: practic, este acel gen de utilaj “fără moarte”. Laurenţiu Dragomir enumeră avantajele “monstrului” său: “La dimensiunile lui, este foarte stabil faţă de camioanele obişnuite. Asta îi permite să basculeze încărcătura foarte rapid. Să descarci 60 de tone în patru secunde este o performaţă şi pentru utilajele moderne. Motorul Cummins Common Rail, ultimul din generaţia sa, este foarte economic – maşina consumă doar 12 l de motorină la oră de funcţionare.  Iar durata de viaţă e dată de o construcţie simplă, fiabilă, cu cutie de viteze automată – trei viteze pentru înainte şi două pentru mersul înapoi”, mai spune Dragomir. Deşi are peste 30 de ani, Dragomir Cons. lucrează în fiecare zi cu acest “monster truck”. O piesă de istorie auto în plină formă!

Cristian Ghinea

 

Read Full Post »

Ştefan Katona, iniţiatorul jazz-clubului lugojean, vorbeşte despre soliştii şi trupele anilor ’30 – ’80

DSC04924

Bate jazz-ul! În perioada interbelică, lugojenii ascultau jazz la radio şi de acolo au prins gustul acestei muzici noi, atît de diferite de ceea ce se cânta până atunci. Viaţa mondenă era la ora aceea mult mai efervescentă ca acum. Orchestrele serveau fundalul la seratele dansante şi aveau pretenţia că fac muzică de jazz. După moda americană, pe tobă scria numele jazz band-ului respectiv. Aşa a apărut prima dată cuvântul „jazz” în conştiinţa publicului. Şi tot atunci a apărut expresia „bate jazz-ul”, pentru că, de regulă, toboşarul era foarte activ şi bătea toba pe care scria, cu lietere mari, „jazz”. Adică „bate jazz-ul”!

 Club Jazz

Clubul mai funcţiona încă la Lugoj în 1986

Ştefan Katona spune că „în anii 30, la Lugoj exista un saxofonist numit Stockl, care a fost primul jazzist al Lugojului! El avea deja idee despre ce înseamnă swing, adică ritmul nou care s-a suprapus muzicii de dans obişnuite a vremii, pentru că pe atunci toată lumea dansa în maniera italiană sau spaniolă. Marea masă a consumatorilor de distracţie din acea vreme marşau pe acest gen latino. Stockl era solist şi mai apărea uneori însoţit de un violonist de origine romă, Pista Bacsi, foarte talentat şi acesta. În formula duo sau în cea solo, acest Stockl era foarte apreciat. După ce s-a lăsat de muzică, a devenit tehnician dentar la Făget. Acolo mai cânta din când în când acasă, dar numai pentru propria plăcere”.

Antet Club Jazz anii 80

Antetul jazz – clubului în anii ’80

Din păcate, era jazz-ului şi a aparatelor de radio a fost întreruptă de izbucnirea războiului. Receptoarele performante, precum Columbia (de fabricaţie germană, după numele marii edituri fonografice din SUA), Philips, Orion sau Telefunken, au fost strânse de poliţie şi depozitate într-un şopron din curtea Primăriei, care pe atunci împărţea sediul cu Prefectura. Cine era descoperit că deţine un aparat de recepţie primea o amendă exemplară. Tobarul oraşului bătea din tobă pe la intersecţii şi anunţa: „Se aduce la cunoştinţa publică faptul că deţinerea aparatelor de radio este ilegală” etc.

Adobe Photoshop PDF

Afiş din perioada relansării clubului, coordonatori: Augustin Bercean şi Ştefan Katona

„Eu m-am născut în 1934 şi n-am mai prins orchestrele de jazz la Lugoj, dar ţin minte că după război, în 1947, s-a întâmplat că tatăl meu asculta BBC în fiecare seară, la ora şase, pe ultrascurte. Însă pe acele unde exista o instabilitate a recepţiei postului, şi când s-a oprit BBC-ul, a intrat un program care difuza o muzică foarte vie, pe care eu nu o mai auzisem niciodată. M-a fascinat într-atât, că îmi lipeam urechile de aparat. Aşa am început să „vânez” şi eu acest post. Ulterior am aflat că este postul AMF, al forţelor militare americane care staţionau pe atunci la Berlin. Ceva mai clar se auzea un alt post de radio, care se chema RIAS Berlin, adică Radio In American Sector of Berlin, locat în sectorul american al Berlinului. Aici muzica de jazz era programată ore întreagi, întrerupte doar de câte 5 minute de ştiri sau de anunţurile de acasă ale familiilor americane pentru militarii care staţionau în Germania”, spune Ştefan Katona.

afis club jazz 3

Fluturas Jazz club-page-001

Afişe din perioada relansării clubului, coordonatori: Augustin Bercean şi Ştefan Katona

Lulu Cristescu şi Adrian Sârbu, printre pionierii jazzului lugojean.Au mai trecut ceva ani – era în primăvara lui 1949, până am întâlnit doi tineri studenţi lugojeni, care la sfârşitul săptămânii se întorceau acasă de la Universitatea de Medicină din Timişoara. Aceştia cântau un jazz adevărat!  Cei doi erau Emil Paul Cristescu, cunoscut ca Lulu Cristescu, devenit ulterior medic radiolog şi chirurgul de mai târziu Adrian Sârbu. Cei doi, împreună cu un toboşar de ocazie care li se alătura, au format primul trio de jazz autentic din Lugoj. Formaţia cânta în fiecare sâmbătă după-masa la o întâlnire „tovărăşească” în curtea liceului de fete – Iulia Hasdeu de azi. Iarna cântau în sala de gimnastică, iar vara, pe o esplanadă de lemn, în aer liber. Îmi amintesc că aveam o senzaţie de muzică vie, incomparabilă cu cea ascultată la radio”, îşi aminteşte Katona. (n.r. – amintim că, încă din anii ’30, la Lugoj exista bandul „The Hazamir Jazz”, care cânta mai ales muzică Dixie).

DSC04933

Solista de culoare, „răpusă” de vinul de Recaş. În anii 50, au ajuns şi la Lugoj trupe de jazz renumite, din Polonia, Cehoslovacia şi RD Germană, aflate în turnee prin ţară. Prima formaţie autentică de jazz ajunsă în oraş a fost „Zygmunt Wichary Dixieland Band” din Polonia, care avea o solistă de culoare, fapt neobişnuit pentru România acelor vremuri. Toată lumea aştepta să o vadă şi să o asculte! „Spre nefericirea lugojenilor, organizatorii de la OSTA au venit şi ei la Lugoj, fiind invitaţi la vremea respectivă de cineva de la Teatru. Şi au fost serviţi cu vin de Recaş, din cel mai bun, aşa, ca pentru „tovarăşi”, nu era ca vinul obişnuit de consum. Iar ei nu cunoşteau tăria vinului de Recaş, adevărat, de calitate, după cum nici invitata de culoare nu şi-a dat seama. Necunoscând tăria vinului, tânăra solistă n-a mai fost în stare seara să urce pe scena de lemn amenajată în curtea ITL-ului, iar publicul, care venise mai mult pentru ea, a rămas tare dezamăgit!”, adaugă Katona.

DSC04934

De vorbă cu Ştefan Katona, „enciclopedia vie” a jazz-ului lugojean

Trei pianişti lugojeni de excepţie. În anii 70-80 s-au afirmat trei pianişti lugojeni de excepţie. Primul este Andrei Turkl, inginer de profesie. Deşi a terminat Politehnica, datorită originii sale nesănătoase (tatăl său fusese proprietarul uni mare magazin de textile lângă Cinema Capitol), Andrei Turkl a avut probleme care l-au urmărit toată cariera, lucrând numai pe şantiere. Era pianist, dar şi acordeonist. La Timişoara, cânta solo sau alături de alţi mari muzicieni autohtoni ai anilor 70. Otto Fischer, care a lucrat la laboratorul Spitalului de adulţi din Lugoj în perioada 1952-54, era şi el pianist de jazz. Cânta solo şi s-a dovedit a fi un foarte bun interpret al lui Gerschwinn. Avea, de altfel, o colecţie de partituri originale din Franţa, pe care le interpreta la un înalt nivel de acurateţe şi performanţă artistică. Al treilea pianist originar din Lugoj, Robert Kovacs, era profesor de matematică şi fizică, fiind repartizat cu serviciul la Ploieşti, unde s-a stabilit. La Jazz Clubul din acel oraş a înfiinţat un trio cu care a participat la primul festival de gen din România, Festivalul de Jazz desfăşurat în 4-6 aprilie 1969 la Palatul Culturii din Ploieşti. „Evenimentul a avut o participare de excepţie, alături de Orchestra Mare de Jazz a Radioteleviziunii, condusă de maestrul Sile Dinicu, a evoluat şi Richard Oschanitzky Freetet din Timişoara. Robert Kovacs era un pianist cu un simţ armonic remarcabil. La ora actuală, este rezident în oraşul Ulm din Germania” – spune Ştefan Katona.

Bogdan Stegaru – unul dintre cei mai buni trompetişti de jazz din ţară

Bogdan Stegaru jazz

O carieră interesantă a avut Bogdan Stegaru (foto), apreciat drept unul dintre cei mai buni trompetişti de jazz din ţară. Născut la Lugoj, Stegaru a debutat cu Septetul de Dixieland al Ansamblului Armatei de la Cluj la ediţia a V-a a Festivalului de Jazz – Sibiu, 1982. Apoi a concertat cu mult succes la Festivalul Internaţional de Dixieland de la Dresda, unde a fost înregistrat pe un LP de referinţă. Alt septet de Dixieland – „Oldtimer” din Reşiţa, îl avea în componenţă pe profesorul de muzică lugojean Adrian Micşa, care cânta la tubă. Grupul, condus de Francisc Troner (trompetist), a evoluat pe scena Teatrului Municipal din Lugoj, în primăvara anului 1980, după ce cu un an înanite luaseră locul III la debutul lor la Festivalul de la Sibiu. În aceiaşi ani, la Jazz Clubul lugojean evoluau cvartetul de jazz condus de Ocsi Egri (de la „Betta”) şi big-bandul „Lugoj”, condus de Ion Dorgoşan, pe atunci locotenent major, de la Fanfara Garnizoanei Militare a oraşului. Din nefericire, ultima parte a anilor 80, marcată de deciziile aberante ale regimului lui Ceauşescu, a însemnat sfârşitul primului capitol important al jazz-ului românesc. Cel de-al doilea avea să renască după Revoluţie…

Cristian Ghinea

 

Read Full Post »

Older Posts »