Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘inedit’ Category

radio-romania-actualitati

După filmul TVRAventura urbană – oraşe mici, poveşti necunoscute” episodul I, Lugoj, 26 nov. 2011 (realizator: Irina Luca, reporter: Cătălina Filip Coapşi), ştirile Digi 24 Timişoara, 31 ianuarie 2017 (Alexandra Marian / Dan Şoşdean) difuzat pe DIGI24.RO, şi Radio România Actualităţi, prin redactorul Alina Bujanca, a acordat spaţiu de emisie dedicat blogurilor mele. Sâmbătă, 10 februarie 2018, la emisiunea ”Ca pe roate”( intre orele 16-19) şi duminica, 11 februarie, la ” Deschis în week end” ( orele 10-12), au fost difuzate materialele realizate de Alina Bujanca. Mulţumesc şi lui Daniel Groza, de la „Adevărul” şi „Adevărul de Week End” – ediţia naţională (vineri/duminica, 16/18 decembrie 2016, nr. 280). Mulţumiri tuturor şi vă invit cu drag pe blogurile mele!

Reclame

Read Full Post »

Viața lui Ioan Ștefan Török este una dedicată în întregime muzicii. Născut la Lugoj, la 15 iulie 1949, nea Öcsi, cum îl cunosc prietenii, a cântat în diferite formații, a colaborat cu muzicieni importanți și a bătut țara în lung și-n lat. A cântat în cluburi, casinouri și restaurante din Lugoj, Orșova, Băile Herculane, Mamaia și alte stațiuni de pe litoral. De la el vom afla care era atmosfera la Revelioanele din anii 70-80, cine erau cei mai petrecăreți și cum i-a cântat marelui fotbalist Hagi, în 1986.

Ginerele lui Muschong, dezmoștenit, cânta pe pianul familiei

Ioan Ștefan Török a început studiul pianului încă din clasa I. A studiat în particular primii trei ani cu doamna Ciorogariu (soția artistului Tibi Ciorogariu), apoi a continuat cu doamna Pelionis, de la Școala Populară de Artă. În clasa a VII-a a întrerupt pregătirea (a urmat școala profesională la Arad), dar a continuat să cânte pe pianul de acasă, pe care și-l amintește cu drag: ”În vremurile grele de la începutul anilor 50, ai mei au cumpărat un pian vienez J. Wopaterni, recuperat de la o fostă mânăstire de călugărițe. La noi mai venea din când în când Elemer Patyanszky, ginerele marelui industriaș lugojean Jakob Muschong. Era fără avere, trăia modest, într-o casă pe Caransebeșului, unde era uleinița Irma Gelber. Singura lui bucurie, pe sărăcia aia, era să cânte la pian. Și chiar știa, cânta partituri clasice, operetă, se vedea că are cultură muzicală”.

DSC00434

Lugoj, anii ’70: Nelu Zgârdea, Vio Friedmann, Liviu Popescu, Al. Creţu, Ştefan Ioan Török ,Tibi Roşu.

După ce a făcut armata la Jandarmi (până în 1970) și cu școala profesională absolvită, s-a angajat la ”Timișul”. Muzica a rămas preocuparea nr. 1, ultimii trei ani de pian i-a făcut cu marea profesoară Clara Peia (i-a fost colegă Elisabeta Toth, viitoarea directoare a Școlii de Muzică ”Filaret Barbu”). Cu profesoarele Micșa și Spăriosu a studiat și canto (alături de Zeno Argalaș, Lușu Penescu și Relu Bogdan, viitorul mare trompetist de jazz).

Noi, artiştii, eram punctul de atracţie la ”Dinamo”

Cu această pregătire solidă, în 1974 intră în trupa care cânta la Restauratul ”Dinamo”, alături de Mircea Moise (chitară solo, șeful formației), Viorel Tașcă (pian și acordeon), un excelent muzician, deși era orb, Ioan Bichler (trompetă), Costică Vieru (tobe), Ioan Devai (chitară bass). Ștefan Török cânta pe atunci la o pinaină ”Doina”, de fabricație românească, pe care a schimbat-o mai târziu cu o orgă Gem, adusă prin vamă, din Germania.

”Programul era în fiecare seară, lunea era liber. Acolo am ținut primul meu Revelion şi tot aşa le-am petrecut pe următoarele – în orchestră! Nu erau probleme cu repertoriul pe atunci, aveam partituri internaţionale, doar atât că repertoriul trebuie raportat din timp la secţia de Cultură de la primărie. Anii ’70 erau mai relaxaţi. Mircea Moise se repatriase după un an în Franţa şi adusese cu el scule bune, inclusiv o staţie Guild de 80 de Waţi. Aveam un repertoriu bogat, de la ”Plaisir d’Amour” la Demis Roussos ”, iar de la familia lui Puiu Bichler şi de la bătrînul Taşcă învăţasem piese mai rare, ca ”Piaţa Persană”, dar care au avut priză la public.În mod obişnuit, aveam program de cafe concert cam o oră şi jumătate, apoi, de la nouă la zece seara, muzică de dans. Noi, artiştii, eram punctul de atracţie al restaurantului!”

”Cântam cu derogare de la serviciu”

Din cauza „mâncătoriilor dintre artişti”, după trei ani, Török părăseşte „Dinamo” şi trece la o nouă etapă. În 1977 înfiinţează o altă trupă, cu Nelu Zgârdea (vocal), Mircea Moise (chitară) şi Gligor (Grigore) Bosescu, la tobe plus vocal. Cu aceştia cîntă Revelionul ‘78 la Parc Hotel din Drobeta Tr. Severin, apoi, din mai ’78 asigură muzica la „Dierna” Orşova. Iar de aici, trambulina spre Litoral – visul artiştilor! – era asigurată.

Viaţa de artist nu era chiar rea la finele anilor ’70. “Aveam cazare şi masa asigurată la hotel, patru mese pe zi. Aveam un atestat pe baza căruia eram plătiţi, plus că în perioada respectivă se nimerea să mai fie şi nunţi. Atestatul era pe patru categorii. Eu eram angajat la OCL, dar aveam derogare ca artist. Se cânta cu derogare!”

DSC00433

SUS Nelu Zgârdea, Ştefan Ioan Török, Miti Câmpan, Liviu Popescu. JOS Öcsi Egri, Alexandru Creţu.

Török îşi aminteşte că a avut Revelioane frumoase, cu trupa, la Herculane. La ”Diana” au cântat în 1978, la deschiderea hotelului, invitaţia şefului de unitate, Golopenţia. Lugojenii au încins atmosfera de Revelion şi la alte hoteluri din Herculane: ”Afrodita”, şi ”Roman”, ultimul în 1983. Din când în când, li se alătura şi o trupă de sârbi, care veneau cu micul trafic de frontioeră. Mai târziu, au cântat două luni pe Litoral în aceeaşi formaţie, la Saturn, Mangalia, apoi s-au mutat la Mamaia. Mereu pe drumuri, în iarna anului ‘78 au cântat la „Zorile” în Constanţa cu doi greci, fraţii Ioannidis, apoi la Berăria „Pelican”.

Doamnelor şi domnilor, intră în scenă … trupa ”Stress”!

La Hotel ”Afrodita” din Herculane, la începutul anilor ’80, s-au pus bazele unei trupe lugojene mai puţin cunoscute, însă alcătuită din muzicieni ce aveau să cunoască consacrarea în ţară şi peste hotare.

DSC00438

„Stress Grup”: Liviu Popescu, Ştefan Ioan Török, Al. Creţu (întors, verifica ceva la staţie… tocmai atunci), Nelu Zgârdea,  Vio Friedmann, Tibi Roşu

Alături de şeful trupei, Liviu Popescu (chitară bass, vioară), erau Nelu Zgârdea (solist vocal), Viorel (Vio) Friemann şi Ştefan Török – claviaturi, timişoreanul Alexandru Creţu la tobe şi Tibi Roşu – chitară. Formula a fluctuat timp de doi ani, cât a durat aventura trupei ”Stress”, iar repertoriul era gen pop, cu şlagăre româneşti şi internaţionale.

La Herculane, cele mai tari Revelioane, cu Petrică Moise, Nicoleta Voica şi Maria Ciobanu

”Am avut o viaţă de artist, tot pe drumuri! N-am regrete, ne-am distrat, eram ca o familie”, spune Török, iar un alt muzician din epocă, Zeno Argalaş, îl completează hâtru: „unii se distrau dând bani, alţii, primind bani”.
A mai cântat în diverse formule, alături de Öcsi Egri (ex Sonor, Betta, Stelele) ;i Miti Câmpan, un ”clăpar” foarte bun, apoi cu Toni Kühn, la ”Calul Bălan” din Neptun, localul favorit al turiştilor străini. La Herculane, la ”Afrodita” şi ”Diana”, au cîntat alături de elena Duţă, care tot propunea băieţilor din trupă să vină la Bucureşti; iar la Hotel ”Roman”, vocalistă era o grecoaică, Elena Ketenis. Poate că azi, numele nu spun prea multe, cert este că la Herculane erau cele mai tari Revelioane. I-a acompaniat acolo, la trecerea între ani, pe Petric Moise, Nicoleta Voica sau Maria Ciobanu.

DSC00444

Revelioanele erau momente deosebite, pentru că atunci se mai fentau regulile, într-o țară tot mai sărăcită de obsesia lui Ceaușescu de a plăti cu orice preț (literalmente) datoria externă a României. Török își amintește un morun de peste 100 kg adus la meniu special pentru icre, dar și de felul în care se petrecea pe atunci.

”Ca artiști, în acea perioadă, eram privilegiați. În 1986, la Clubul Castel din Mamaia, cântam împreună cu Costică Răduță de la Romanticii. Venea lume bună acolo. Într-o seară, i-am cântat lui Hagi, aflat în plină glorie. Am ales să-i cântăm melodii machidonești, că el este machidon. Iar noi știam și piese grecești, și machidonești, le cântam cu trupa Stress la Tomis. Hagi era foarte modest, nu voia să iasă în evidență prin nimic, toți ospătarii se agitau, dar el nu făcea caz din asta. Ba, mai mult, a luat venit și la masa noastră, a muzicanților”, spune Török.

Celor mai tineri le reamintim că Steaua București a câștigat Super Cupa Europei la 24 februarie 1987. Echipa bucureșteană, care cucerise Cupa Campionilor Europeni în sezonul 1985-1986, învingea Dinamo Kiev, câştigătoarea Cupei Cupelor prin golul înscris de Gheorghe Hagi, în minutul 44.

Sârbii și machidonii, cei mai tari la chefuri!

Cei mai buni petrecăreți de Revelion erau sârbii și machidonii: ”La Herculane, sârbii erau cei mai dezinhibați la petreceri. Se vedea că veneau din Iugoslavia, care era o țară mai liberă, se comportau firesc, mai liber, plus că aveau și obiceiul acela cu spartul paharelor. La fel pe Litoral, la Hotel Tomis, erau șefi machidoni, oameni de viață, cei mai tari la chefuri! Am cântat cu drag și la Casino, unde era o atmosferă foarte frumoasă! Turiștii ne iubeau, primeam mereu, prin poștă, fotografii făcute de ei. Cea mai frumoasă surpriză a din partea unui grup din Turcia. Ei ne-au expediat de la Istanbul un set de bluze cu modele frumoase, special pentru trupă, așa cum se purtau în epocă”.

DSC00440

Primul din stânga, Ştefan Török . În centrul imaginii, Vio Friedmann (fotografii din arhiva personală a domnului Török)

Török are amintiri frumoase legate nu numai de interpreții pe care i-a acompaniat, dar și cu ansamblurile de balerini și balerine care completau atmosfera Revelioanelor de pe vremuri. La Herculane, trupa de balet îl avea ca personaj principal pe Thury Ștefan, care făcea nu numai numere spectaculoase de balet, ci și pantomimă. Thury Ștefan era timișorean de origine și studiase baletul la Moscova, cu legendara Maia Plisețkaia. ”Soția lui, Mioara, prezenta programul la barul de noapte de la Minerva și o făcea liber, cu mult umor. Eu cântam la un moment dat pe o orgă mică, Poli 800, iar ea țin minte că a spus: Ștefan Török, care cântă la mașina de cusut”!, spune lugojeanul. Alt balerin de primă mână, care dansa alături de soția sa, era Cornel Patrichi.

DSC00445

Despre acei ani, Ștefan Török ne-a povestit cu nostalgie. Și, cum orice poveste are un sfârșit, pentru muzicianul lugojean viața de artist pe drumuri a luat sfârșit în 1990, cu trupa ”2005” din Turnu Severin. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Artistul lugojean, fost membru al trupei “Betta”, s-a impus în show-bizz-ul german şi internaţional

Lugojeanul Viorel Friedmann poate fi considerat un performer al muzicii, pe plan internaţional. De peste trei decenii, piesele compuse sau adaptate de el se află în top-urile muzicii de dans, din Germania şi până în Japonia sau Australia. Compozitor, producător, creator de muzică live şi de studio, cu 25 de ani de prezenţă în show-bizz-ul german, Viorel Friedmann este în top-ul mondial al creatorilor a ceea ce se numeşte “ball-room music”, adică muzică destinată sălilor şi cluburilor de dans.

Vio Friedmann

“Vio” Friedmann, aşa cum este cunoscut în lumea artistică, s-a născut la Lugoj şi a studiat patru ani la Şcoala Populară de Artă din oraş, continuând cu studii de muzică clasică la Conservatorul din Timişoara.

Un maestru al claviaturilor. A fost un talent componistic foarte prolific, dar şi un instrumentist care a devenit maestru al claviaturilor. În anii ’80, orga electronică îşi câştigă faima odată cu muzica new wave, un curent foarte creativ, care a răsturnat canoanele rock-ului dominant până atunci pe scena internaţională.

Vio Friedmann a exploatat foarte bine acest lucru încă din perioada când orga electronică mai purta numele de Moog, după americanul care o inventase, Robert Arthur „Bob” Moog (ca fapt divers, când am vizitat Parisul în 2010, am văzut la muzeul instrumentelor muzicale din „Cité de la Musique” unul din primele sintetizatoare Mooog, donat de familia din New York a pionierului muzicii electronice).

Numele lui Vio Friedmann se leagă de legendara trupă “Betta” de la Lugoj, unde a cântat alături de chitaristul şi vocalistul Josef (Ocsi) Egri, Alioşa Borcsok (tobe), bassistul Adi Ilie (Zamă), chitaristul Alexandru Boian Perin (Boita), flautisul Lucian Ciuchitu şi alţii.

De altfel, mai multe piese ale “Betta”, printre care şi melodia emblematică “Lae Chioru”, s-au numărat printre compoziţiile sale. A mai cântat cu Vio Drăgan, bassistul de la “Şah Mat”, omul care s-a confundat cu istoria cunoscutei trupe din Buziaş, dar şi cu Sandu Bosneac ori Nandy Wick de la “Logic”. În perioada sa lugojeană, era o prezenţă constantă pe scena de la “Clubul Tineretului”. A luat chiar şi un loc I la Festivalul Naţional “Cântarea României”, cu opera rock “Meşterul valah”.

Viorel Târziu, unul dintre fondatorii trupei “Logic”, spune că “îmi amintesc de el nu numai ca maestru al clapelor, dar ştiu că era şi un compozitor mereu inspirat. Avea talentul ăsta, să facă un gen de muzică universală, care să se lipească pe orice şi oriunde, să placă indiferent dacă era pop sau rock”.

Premiul radio WDR 1 îl impune publicului german. În anul 1984, Vio Friedmann soseşte în Germania. Aşa cum au făcut-o mai mulţi rockeri lugojeni de primă mână, precum Freddy Stauber, Nandy Wick sau Ocsi Egri, ca să dăm doar câteva nume, şi Vio Friedmann “alege libertatea”, cum se spunea pe atunci. Libertatea individuală, dar şi de creaţie. Ajuns în fosta RFG, Vio Friedmann începe să lucreze ca şi compozitor şi aranjor, atât pentru muzică live, cât şi de studio. Obţine premiul I la secţiunea pop a concursului „Stadtmusik”, organizat de postul de radio WDR 1, participă la numeroase festivaluri şi evenimente şi stabileşte legături cu muzicieni importanţi ai anilor 80, precum Bobby Kimball, solistul trupei americane “Toto”. După ce s-a stabilit în Germania, Kimball i-a fost nu numai prieten lui Vio Friedmann, ci şi colaborator.

Reţeta succesului internaţional. Desigur, piaţa muzicală din Germania era mult mai competitivă decât ceea ce lăsase acasă, în România. Ideea de aur a lui Vio Friedmann a fost să reuşească într-un domeniu de nişă, mai puţin exploatat: muzica de dans. “Totul a pornit de la ideea de a adapta hiturile arhicunoscute ale unor interpreţi precum Elton John, George Michael, Phil Collins ori ale trupei Carpenters, şi a le aranja pentru dans”, spune Vio Friedmann despre reţeta succesului său internaţional.

Regele muzicii de dans. Din acel moment şi până azi, muzicianul lugojean a adăugat celor şase albume din ţară, alte 15 cu muzică de dans, realizate în Germania, între anii 1995 şi 2010. Albumul din 2010, se numeşte “The most beautiful songs for dancing” (“Cele mai frumoase melodii pentru dans”). În 2005, a scos două albume creaţie proprie cu muzică de relaxare (“Ocean Tales” şi “Forrest Tales”), iar reeditatearea pieselor din perioada “Betta” şi completarea cu texte în limba engleză s-a făcut în paralel. Vio Friedmann, care are şi propria trupă (Vio Friedmann Live Band), este un lugojean care a demonstrat că poţi răzbi peste hotare şi într-un domeniu foarte concurenţial, cum este show-bizz-ul german.  (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Una din marile bucurii ale sportului lugojean în 2017 a fost clasarea echipei CSM Lugoj între primele șase echipe de volei feminin ale țării. Mai mult, lugojencele au încheiat turneul final al elitei voleiului românesc cu o splendidă victorie pe teren propriu în fața unei echipe mult mai bine cotate, 3-1 cu CSM Târgoviște.

În afară de echipa de lupte, multiplă campioană națională atât la greco-romane, cât și la libere, voleiul a însemnat topul performanței sportive al urbei de pe Timiș în ultimii ani. Să nu uităm că lugojencele au în palmares două onorante titluri internaționale, de vicecampioane balcanice (2011 și 2013).

Mai puțină lume își amintește de începuturile acestui sport care a renăscut la Lugoj la jumătatea anilor 80, după ce între anii 1948-1954 Lugojul cunoscuse o vastă mișcare voleibalistică, atât la masculin, cât și la feminin.

La jumătatea anilor 80, autoritățile vremii construiseră o sală a sporturilor demnă de acest nume, care a fost botezată ”Viitorul” (ulterior, ”Ioan Kunst Ghermănescu”). Sala va deveni ”căminul” voleiului lugojean, începând cu memorabilul turneu de calificare pentru Divizia B Tineret – Senioare la volei feminin.

Volei echipa revenita de la Bucuresti

În 1985, Federația Română de Volei a organizat trei turnee de pre – calificare în Divizia B. Alături de orașele Vaslui și Deva, organizatorii au ales ca al treilea oraș Lugojul, care avea o sală de sport nou nouță și o conducere voleibalistică ambițioasă (e bine să-i amintim: ing. Nicolae Bârligă, directorul IUPS 9 Mai și D. Henschel, directorul de la Abator). Primele două echipe din fiecare campionat de calificare aveau să lupte la București pentru un loc în Divizia B. Iar Lugojul a reușit, până la urmă, această mare performanță!

Să revenim la evenimentul de la Lugoj, desfășurat exact acum 32 de ani, în perioada 1-5 mai 1985. La prima competiție voleibalistică de anvergură găzduită de Lugoj au participat, alături de gazdele de la CSS-CSM , echipele Electrica Arad, Sănătatea tg. Jiu, Carpați Mârșa și Calculatorul București. Deși aceste nume par ”exotice” azi, erau toate echipe de valoare.

Lugojenii au luat calificarea foarte în serios. Ei au adus în oraș ”artileria grea”. Profesorul Dorin Jitaru a revenit acasă după mari performanțe cu echipe de top ale vremii, precum Farul Constanța. El și-a dat seama că oricât de talentate erau tinerele lugojence, trebuie și o jucătoare cu experiență. Așa că rândurile CSS – CSM au fost întărite cu o mare jucătoare, Florentina Danilescu (Itu), fostă componentă a echipelor Penicilina Iași și CSU Galați. Convocată după o pauză prelungită, Florentina Itu a suferit o ușoară accidentare, dar asta nu a împiedicat-o să facă diferența la cele mai dificile mingi disputate la fileu.

În fața unei săli arhipline, în care a fost ocupat orice mic spațiu disponibil, cu o galerie formidabilă, CSS CSM Lugoj a reușit (alături de echipa Calculatorul) calificarea la turneul de la București, care a fost și el încununat de succes.

Putem spune fără exagerare că acel memorabil turneu de la Lugoj a consemnat nașterea unei legende care strălucește și azi: legenda voleiului lugojean.
Să amintim și echipa care a dus Lugojul pe harta voleibalistică a țării: Jitaru Georgiana – profesor, căpitan de echipă; Danilescu (Itu) Florentina – profesor, căpitan secund, Danciu Flavia – profesor, CSS Lugoj; Tudose Lenuța – tehnician; Stanek Margareta – muncitor IUPS 9 Mai Lugoj; Ciup Margareta și Soos Margareta – muncitoare la Calapoade, Mihăiescu Magda – muncitoare ITL, Szabo Monica, Loch Corina, Brudiu Oana, Pleșu Dana, Mihaela Covăcescu – eleve la Colegiul Brediceanu și Delia Chiran – elevă la școala generală nr. 4, una din primele jucătoare convocate la lotul național de junioare. Antrenorul acestei echipe a fost profesorul Dorin Jitaru.

Ulterior, echipa s-a întărit cu câteva jucătoare valoroase: Maricica Muscă de la CSU Galați – Divizia A, Luminița Botoșani (Poli Timișoara) și Natașa Popovici (Dacia Pitești). Iar primul campionat ”pe bune” a fost un real succes, cu victorii la Metalotehnica Tg. Mureș, Universitatea Cluj, Olimpia Oradea, Flamura Roșie II București, Voința București și ITB Electra București. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti a fost un eveniment la care am fost prezent, ca jurnalist acreditat. Vizita a avut loc la 7-9 mai 1999 şi a fost prima vizită a unui Papă într-o ţară ortodoxă, sub semnul ecumenismului şi reconcilierii.

Vizita a fost un semnal puternic al României pe plan extern. S-a spus atunci că un Papă slav a întâlnit un Patriarh latin (PF Teoctist). Imaginile cu Suveranul Pontif şi Papamobilul său Mercedes le-am surprins în faţa Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti. Mai seturi foto de la Parcul Izvor şi de la Patriarhie, dar aici apare şi Papamobilul.”Vin pe pământul vostru ca pelerin al păcii, al fraternităţii şi al înţelegerii în sânul naţiunilor, între popoare şi între discipolii lui Cristos” (Ioan Paul al II-lea, Discurs la Palatul Cotroceni) .

„Romania, ţară punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Occidentală şi Orientală, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de Grădina Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi al Preasfintei Fecioare Maria! În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei!” (Papa Ioan Paul II, Bucureşti, 1999)

legitimatia presa papa JP II

Pentru presă, vizita Papei a fost împărţită în 14 evenimente, iar legitimaţiile s-au dat separat, numerotate în funcţie de cronologia vizitei, începînd cu sosirea aeronavei Alitalia pe Aeroportul Băneasa. Prezent la opt evenimente, am reprodus legitimaţia cu nr. 10. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Iosif Brendian a jucat timp de 20 de ani la aceeaşi echipă: „Timişul” Lugoj. Din cele două decenii de carieră (1963-83), handbalistul lugojean îşi aminteşte cu mândrie pezenţele echipei „Timişul” pe prima scenă a ţării. Performanţa este extraordinară, pentru că România anilor 60-70 era o putere de prim rang în handbalul internaţional, cu patru titluri mondiale la activ.

Handbal anii 60 pic1

Câştigători ai Campionatului Banatului, zdrobesc campioana Olteniei cu 39-15. Luna mai 1965 înseamnă pentru handbalul lugojean prima promovare în Divizia A.

„În 1964 câştigasem campionatul regional. Era o competiţie foarte puternică, desfăşurată în sistem primăvară-toamnă, care aliniase la start 24 de echipe din regiunea Banat. După câştigarea campionatului regiunii Banat, am întâlnit în meci eliminator campioana regiunii Oltenia, echipa Drăgăşaniului. Diferenţa de valoare era foarte mare, iar oltenii acceptaseră să joace acest meci la Lugoj. Pe vechiul teren de la Ştrand, Timişul a obţinut două victorii zdrobitoare, îmi amintesc că în al doilea meci scorul a fost de 39-15”, îşi aminteşte Iosif Brendian.

Handbal anii 60 pic2

O echipă alcătuită numai din lugojeni! Aşa se face că „Timişul” şi-a câştigat dreptul la barajul pentru Divizia A, care s-a desfăşurat la Mediaş, în perioada 20-30 mai 1965. Deşi echipele de la baraj erau foarte puternice – Electroputere Craiova, ICO Oradea şi Baia Mare (viitoarea „Minaur”), lugojenii au reuşit trei victorii din tot atâtea partide, plasându-se pe primul loc. Rezultatul poate fi considerat fenomenal, mai ales că a fost obţinută cu o echipă alcătuită exclusiv din lugojeni: Franz Binder, Iuliu Barna, Ladislau Lukacs (portari), Anton Stanek, Ewald Riedl (extreme), Franz Moritz (inter stânga), Anton Tarko (conducător de joc), Hans Wibiral (inter dreapta), Caius Muroni (extremă dreapta), Gheorghe Buciu, Iosif Bogdan (pivoţi). Rezerve erau Iosif Brendian, Romulus Bulzan, Hermann Stanek şi Ludwig Anghel. Antrenor a fost regretatul mare handbalist din generaţia veche, învăţătorul Nikolaus Fritz.

Handbal anii 60 pic3

„Merită lăudată conducerea clubului de atunci, în primul rând Valeriu Anghel, director al IOIL – Întreprinderea Orăşenească de Industrie Locală şi reprezentantul echipei – Johann Plack, fost sportiv, care jucase handbal în 11”, spune Brendian.

Cheia succesului, cel mai tare program de amicale. Desigur, nu numai talentul handbaliştilor noştri a dus la acest rezultat, ci şi un ajutor neştiut, oferit de un alt mare lugojean, Ioan Kunst Ghermănescu, pe atunci preşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Ghermănescu a sesizat că intrarea echipei Poli Timişoara în prima divizie era o oportunitate pentru „Timişul”. Aşa că, în drum spre Timişoara, echipe mari precum Steaua, Dinamo, Dinamo Braşov, Tractorul Braşov, Teleajen sau Dinamo Bacău făceau popas la Lugoj şi jucau câte un amical cu „Timişul”.

Handbal anii 60 pic4

Aşa se face că lugojenii aveau cel mai tare program de amicale!
Fanii cei mai devotaţi. Cei mai înfocaţi suporteri lugojeni, Ioan Opriş şi Hermann Schmidt, au bătut drumul de acasă până la turneul de baraj de la Mediaş călare pe motocicletă.

„Ajuns la Mediaş, dl. Schmidt a avut o idee de milioane. S-a dus la copiii care veneau la meci cu câte o îngheţată şi le-a spus să strige „Hai Timişul!”. Aşa a organizat o galerie ad-hoc, care ne-a încurajat tot meciul. Partea nostimă e că unii credeau că Timişul era fabrica de brânzeturi de pe vremuri”…

Handbal anii 60 pic5

Altă poveste emoţionantă a fost primirea de la Lugoj. „Era duminică seara când ne-am întors cu trenul de la Mediaş. Cineva din delegaţie s-a uitat spre gară şi a zis că a izbucnit un incendiu. Am ieşit toţi la geam şi când ne-am apropiat, am văzut pe peron o mulţime de suporteri cu torţe şi făcii aprinse, ca mulţumire pentru calificare”, îşi aminteşte Brendian.

Meciul carierei. Primul meci în Divizia A s-a desfăşurat pe terenul din Ştrand, cu tribunele arhipline (600 de spectatori) şi a fost un 11-11 memorabil cu „Poli” Timişoara.

„Alte meciuri memorabile au fost un… 4-4 cu Voinţa Bucureşti, disputat pe o ploaie torenţială, darmai ales meciul decis cu Oneştiul, pentru rămânerea în divizie. Oneştiul avea 19-18, ai noştri aveau ultimul atac şi au dat bară. Mingea mi-a revenit mie şi eu am înscris golul salvator, care ne-a salvat de la retrogradare. Publicul m-a dus pe braţe de pe teren”, spune Iosif Brendian. La finalul primul sezon în Div. A, „Timişul” s-a clasat pe un onoarbil loc 8 din 12 echipe, dar mai apoi seria a II-a a Diviziei A s-a transformat în Divizia B.

Parada handbalistilor 23 august 1962

Parada handbaliştilor – 23 august 1962

A doua promovare: minunea se reia în 1968-69! În aceste condiţii, „Timişul” s-a văzut nevoită să lupte din nou pentru a promova în „A”. Şi minunea s-a prous din nou, în sezonul 1968-69, e drept, doar pentru un an. Echipa care a reuşit a doua promovare în „A”: Marian Pavelescu, Silvestru Lupuleac, Stefan Urkom (portari), Ioan Godeanu, Iosif Sauer, Anton Tarko, Hermann Kopp (extreme), Werner Pangert (pivot), iar printre rezerve erau C-tin Păcurariu şi Emil Grangure. Iosif Brendian era titular, ca extremă dreaptă. În afară de Pavelescu, toţi autorii celei de-a doua promovări pe prima scenă a handbalului românesc erau lugojeni.
(c) Cristian Ghinea, 2015 [Fotografii din colecţiile Iosif Brendian şi Caius Muroni, cu mulţumiri]

Read Full Post »

În plus, şoferii erau sfătuiţi să oprească motorul pentru a nu speria caii… Cum este circulaţia în Lugojul zilelor noastre o ştim. Dar cum era cu un secol în urmă? Mulţi ar crede că era mai liniştită, dar presa vremii ne contrazice din plin. La 14 ianuarie 1921, gazeta “Timişana” din Lugoj scria: “rugăm intervenţia poliţiei în chestiunea autocamioanelor, cari se plimbă zilnic pe diversele străzi ale oraşului cu o viteză şi încărcătură, de edificiile mai slabe se cutremură din temelii. Suntem informaţi că o casă a suferit şi stricăciuni în urma zguduiturii produsă de camionale aceste”. Era mai sigură circulaţia în acele vremuri? Nici asta nu e adevărat. Lugojenii anului 1928 erau preocupaţi de desele accidente de automobil. Iată ce aflăm din organul naţional-politic „Viaţa nouă”, ediţia de Lugoj, 8 iulie 1928: „Desele accidente de automobil trebue să dea de gândit comisiunei care acordă carnetele de conducători de automobile. Multă lume se miră când vede pe străzi automobile conduse de domnişoare sau chiar copii cărora le lipseşte energia şi prezenţa de spirit în momentele critice. Comisiunea compusă din specialişti ar trebui să fie mai severă şi să nu acorde minorilor şi tuturor derbedeilor carnete!”

afis expo masini epoca

“Luptele de viteză” pe şoselele publice, cu desăvârşire oprite. Graţie ziarelor de apocă, ştim cum se purtau “derbedeii” şi camionagii, dar nu cunoaştem cum sunau legile circulaţiei. Doamna Ileana Ardelean păstrează în arhiva familiei sale un permis de conducere eliberat la Lugoj în anul 1923, pe numele lui Ioan Ardelean, de profesiune măcelar, născut la 5 iunie 1903 în oraşul nostru. Vajnicul meseriaş a primit carnetul de conducere la 21 noiembrie 1923, iar fotografia îl înfăţişează în echipamentul automobilistic al vremii, cu şapcă şi ochelari ca de aviator. Ioan Ardelean conducea ocazional maşina unchiului său, Nicolae Rusalin, fost preşedinte al Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. La volanul acestui Buick de culoare roşie, Ardelean a făcut nenumărate drumuri la Casinoul din Băile Herculane şi retur. În cele din urmă, Rusalin i-a lăsat automobilul nepotului său.

DSC04752 (Medium)

Urări de sănătate din partea Regelui. Prima pagină a permisul lui de conducere, înregistrat la Poliţia Lugoj, cu numărul 815, începe cu o… urare din partea Regelui: “Ministerul de Interne – Ferdinand I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României – La toţi de faţă şi viitori, sănătate! Corpurile legiuitoare au votat şi adoptat şi Noi sancţionăm cele ce urmează: Lege privitoare la circulaţia automobilelor”.

DSC04751 (Medium)

La răspântii, viteză egală cu “pasul pedestrului” Câteva articole referitoare la viteza maximă ne-au atras în mod deosebit atenţia: “Viteza maximă cu care automobilele şi celelalte vehicule cu tracţiune mecanică pot circula în oraşe şi în trecere prin comune va fi de 12 kilometri pe oră, adică egal cu trapul cailor. La cotituri, în aglomeraţiuni, la încrucişări de străzi şi la răspântiile drumurilor, viteza va fi redusă la şase km pe oră, adică egală cu pasul pedestrului.
Circulaţia pe poduri şi podeţe de lemn, precum şi pe poduri suspendate, va fi redusă de asemenea în aceea a pasului cailor.
Luptele de viteză pe şoselele publice, ca şi în trecere pe străzile oraşelor, sunt cu desăvârşire oprite. Niciun fel de cursă de automobile sau de orice alte vehicule mecanice nu va putea avea loc fără autorizarea scrisă a ministerului de interne. Conducătorul unui automobil sau vehicul cu tracţiune mecanică e obligat a modera mersul şi chiar a opri motorul dacă mişcarea sau zgomotul vehiculului, speriind caii, ar putea provoca un accident (!) Dacă un automobil va provoca direct sau indirect un accident oarecare, conducătorul este obligat a opri automobilul său, a da ajutor şi a transporta eventual pe răniţi până la cel mai apropiat loc de ajutor, fiind obligat a aviza imediat autorităţile administrative din apropiere”.

DSC04753 (Medium)

Pasiunea pentru maşinile americane, o tradiţie de familie. Permisul purta un număr de ordine care „aparţinea trăsurii”, cu alte cuvinte era chiar numărul de înmatriculare al vehiculului şi rămânea acelaşi cât timp maşina era înscrisă în raza Prefecturii respective.
Textul legii era semnat de generalul de brigadă C. Argetoianu, Ion Răşcanu, P.P. Negulescu, I.Petrovici, general Gh. Văleanu, T. Cudalbu, M. Antonescu şi Constantin Garoffit.

afis expo masini epoca 2
Interesant este că pasiunea pentru maşinile americane „de efect” s-a păstrat în familie. Peste ani, fiul lui Ioan Ardelean, inginerul Zeno Ardelean, va conduce pe străzile Lugojului un Cadillac Seville model 1967, automobil de excepţie, cumpărat în 1970 de la Ambasada Americană din Bucureşti. (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

Older Posts »