Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for septembrie 2017

Istoria neconvențională a Lugojului este ca o carte mereu deschisă, din care aflăm noi și noi povești. Uneori, povestitorii se întâmplă să nu mai fie printre noi, dar mărturiile lor, care nu se află în arhive oficiale, sunt din ce în ce mai prețioase, odată cu trecerea timpului. Vasile Belințan, alături de care am realizat nenumărate materiale pentru ”Redeșteptarea”, este nu numai președintele Corporației Meseriașilor din Lugoj, ci și un păstrător al mărturiilor olografe aparținând meseriașilor de pe vremuri, care azi au trecut în eternitate: Petru Siniteanu (croitor), Francisc Belințan (maistru mozaicar), Tibi Gașpar (măcelar), Petru Socaci (pietrar-mozaicar) și ale altora. Din aceste mărturii vă oferim și noi un tablou viu al Lugojului de odinioară, cu legende ale locurilor și oamenilor care au trăit aici. Începem serialul nostru cu fostele locuri favorite de distracție ale lugojenilor.

”Birtul Meseriașilor”, unde l-au luat cu parul pe Ceaușescu

”Birtul meseriașilor” este locul de pornire al unei întâmplări istorice care l-a avut ca protagonist pe fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu, aflat în plină ”tinerețe revoluționară”. În campania din 46, intens fraudată de BPD (Blocul Partidelor Democratice, ”mama” viitorului PCR), Ceaușescu venea la Lugoj să agite spiritele. Din perioada cât a fost deținut la Caransebeș, știa că aici este un centru meșteșugăresc puternic și i s-a părut o idee bună să încerce să întoarcă pe calfe și pe ucenici (văzuți ca și ”clasa munictoare”), contra maistorilor (văzuți ca și patroni, ”exploatatori”). Realitatea era că relațiile patron-angajat erau mult mai bune pe acea vreme, așa că mișcarea de instigare a eșuat lamentabil. ”Maistorii, adunați la Birtul meseriașilor, au aflat de intențiile agitatorului și l-au luat cu parul pînă la gară, unde Ceaușescu a luat un tren motor până la Buziaș, unde a făcut un popas la Ioani Bacsi, un șuștăr (cizmar), pe care îl cunoștea și regretatul Petru Siniteanu”, spune Vasile Belințan, președintele Corporației Meseriașilor. Interesant este că în anii 70 a fost turnat la Lugoj filmul ”Patima”, care exprima exact pe dos, din perspectiva vremii, realitățile lumii meseriașilor lugojeni.

”Unde l-or pușcat rușii pe Crețu”

Birtul din Buchin, situat pe strada Caraiman, era cunoscut de lugojenii vechi drept ”birtul unde l-or pușcat rușii pe Crețu”. Acest Crețu era un meseriaș destul de cunoscut din Lugoj. Tatăl lui era șofer de camion, în subordinea primăriei. Cât timp au fost rușii în oraș, Crețu cel tânăr se afla la birtul de pa Caraiman, la un chef cu prietenii. Fiind chercheliți, au chemat birja (”fiacărul”) să plece acasă. Când s-au urcat, rușii i-au somat să se dea jos, să ia ei birja. Crețu nu s-a conformat și a fost împușcat – povestea Tibi Gașpar.

foto meseriasi sediu 1922

Meseriaşii lugojeni la sediul Corporaţiei – 1922 (foto arhiva Vasile Belinţan)

”Te-ai scris pe caiet la Donică!”

Un local celebru al Lugojului de odinioară era Birtul lui Donică. Clădirea era lipită de actuala Primărie, în spate, unde sunt acum rastelele de biciclete. Localul avea trepte, iar sus se bea la ”țoi”. Tot acolo în zonă, unde acum e statuia lui Eftimie Murgu, era tipografia lui Gheorghe Țăran, unde se tipărea și ziarul meseriașilor. Ceva mai încolo se găsea Birtul Meseriașilor, fondat înainte de 1880 (primul statut al Corporației Meseriașilor din Lugoj a apărut la 1884 și a fost retipărit la 1927). Donică, patronul, cu şorţ alb peste burdihan, cobora duminică la prânz treptele localului și le făcea semn unora din maistori, să se abată pe la el în drum spre Birtul Meseriașilor. Deschidea un ”bufari” (un catastif, un registru mare) în care erau trecuți toți șegârții (ucenicii) și toate calfele care mergeau la Donică, peste săptămână, pentru un țoi de răchie (”poșârcă”), iar maistorii achitau aceste datorii. Săptămâna următoare, sâmbăta pe la 6 seara, înainte de ase da liber, se făcea plata la ateliere, la șegârți și calfe. Maistorii aveau notate în carnet datoriile de la Donică. Iar când angajații întrebau: ”dar bine, dom maistor, dar sunt mai puțini bani?”, maistorul răspundea: ”Las că știu că ai trecut pe la Donică!”. Pentru că Donică îi ținea la curent cu toate datoriile angajaților, nu mergea cu câr, cu mâr!

”Măistorițele” țineau mai abitir socoțile !

Dar mai abitir țineau socoțile măistorițele, adică soțiile maistorilor. Erau numite așa și dacă nu aveau de-a face cu o meserie, doar că erau neveste de patron și foarte atente la banul cheltuit. Deseori, îl trăgeau pe soț de mânecă să fie atent la cheltuieli. ”Să nu izâdiți!” – adică să nu aruncați banii în vânt, le spuneau măistorițele soților nechibzuiți.
(c) Cristian Ghinea

Read Full Post »

« Newer Posts