Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 septembrie 2017

Lugojul a avut bazin de dimensiuni olimpice, foarte apreciat și foarte frecventat în epocă. Din anii 50 și până la sfîrșitul anilor 80, era locul favorit al distracțiilor estivale din oraș. Și – da, a existat un om capabil să ducă până la sfârșit proiectul unui bazin olimpic la Lugoj. Inginerul Mihail (Mișu) Storcevoi merită a fi apreciat pentru acest lucru și nu numai.

Mișu Storcevoi, inginerul care a construit primul bazin olimpic la Lugoj

Ca refugiat de peste Prut, Mișu Storcevoi a ajuns la Lugoj.

”Absolvent a două facultăți (Artele Frumoase – Iași și Agronomia la ”G. Asachi” Iași ), el a lucrat mai întâi la Camera Agricolă, apoi la Sfatul popular, ca inginer șef al Raionului Lugoj, după care a funcționat ca inginer agronom la CAP Hezeriș, de unde a ieșit la pensie. Era orfan, a fost la orfelinat la Chișinău. Apoi, a ajuns pedagog al orfelinatului. Tatăl meu fost un profesionist și un om de o corectitudine deosebită. S-a stins la 30 aprilie 1989”, spune fiica Mihaela, născută Storcevoi, acum stabilită la București.

”Mișu Storcevoi era un bărbat mic de statură, cu părul blond și rar, pieptănat pe o parte. Nu era un bărbat frumos, dar știa să se facă plăcut, încât era preferatul societății. Vorbea limbile rusă, germană și franceză. Era inginer agronom, absolvent al unei renumite facultăți din Chișinău. Cât a lucrat la Sfat, a pus bazele serei de flori, a proiectat parcuri (n.r. – cel de la gară și cel de la ștrand). A adus la Lugoj măslini pentru aceste parcuri și mii de fire de plante și specii exotice. A coordonat construcția pasarelei peste calea ferată și a monumentului eroilor sovietici din Parcul Gării”, spune profesoara Cornelia Mariș, autoarea unei interesante cărți dedicate Cartierului Bocșei din Lugoj.

Bazin olimpic Lugoj anii 60

Realizarea cea mai importantă a inginerului Mihai Storcevoi a fost bazinul olimpic de la Lugoj. El a imaginat de altfel întreg ansamblul ștrand, începând cu prospecțiunile și măsurarea terenului, până la finalizarea investiției. A proiectat și bazinul mare, cel de dimensiuni olimpice, unde se juca polo, căci Lugojul avea o redutabilă echipă de polo, dar și bazinul mic (unde dl. Harry Deutsch da lecții de înot copiilor).

”Cînd bazinul s-a construit în anii 50, au chemat elevii de lice la muncă patriotică, cărau pământul cu roabele, așa s-a lucrat atunci”, își amintește dl. Gheorghe Ştef, de la Clubul de Radioamatori al Casei de Cultură a Sindicatelor.

Diguri naturale din pir, pentru consolidarea malurilor Timișului

Și pentru că tot vorbim de apă și de Timiș, inginerul Storcevoi și-a aplicat cunoștințele de agronom într-un mod inedit.

”A adus zeci de căruțe de pir și a plantat pirul pe malul Timișului, pentru consolidarea malurilor. Era perioada când Timișul venea năvalnic și inunda totul până în centru. Practic, el a realizat un fel de diguri naturale folosind aceste plante de pri, ale căror rădăcini se împleteau și astfel malurile au fost consolidate. Apa se împâslea între aceste rădăcini, care se făceau ca betonul”, povestește profesoara Mariș.

Regretatul artist Gheorghe Vuia, povestitor neîntrecut al Lugojului de altădată,
ne-a lăsat moștenire o evocare plină de umor a distracțiilor la Timiş, pe timp de vară. Artist polivalent al orașului, Vuia era pictor, grafician, ceramist, chiar și designer de reclame. El a imaginat și grafica de pe jucăriile ”made în Lugoj”, care se fabricau la IUPS ”9 Mai”. Astăzi, jucăriile lugojene sunt doar amintire și se cumpără pe siturile de colecționari cu prețuri de sute de lei bucata. La fel, amintire este și Gheorghe Vuia. Personalitate total ieșită din tiparele vremii, Vuia a fost și tipograf, avea acasă o tipografie plană manuală, pe care și-a scos, în ediții foarte limitate, cărți la o ”editură” proprie, pe care a botezat-o ”Editura Autorului”.

DSC07327 - Copy (Medium)

Una din aceste cărți apărute în 1998, în doar cîteva exemplare, se numea “Dân păţaniile lu’ Ion şî Mitru”. Volumul, scris în grai bănăţan, povestește cu savoare despre Kari bacsi și pontonul său pe Timiș.

Franz Karl și pontonul său plutitor, locul de scaldă cel mai râvnit!

“La Lugoj, pe malul stâng al Timişului, lângă Podul de Fier, era un ştrand plutitor pe pontoane ancorate de mal cu lanţuri groase. Proprietar era un şfab: Franz Karl şi noi copiii îi făceam curte ca să ne dea voie să ne cărăm cu sandolina. Tot el era proprietarul băii comunale. Moaţi baci, aşa îl alintam, avea şi o vie în apropiere de armiţia oraşului, cu pomi fructiferi şi stupină. Vinţeler era era Kari baci – coincidenţă de nume – de meserie dulgher, dar se pricepia la toate: la tăiatul şi stropitul viei, la îngrijitul pomilor şi la albinărit. Duminica, ca un bun creştin ce era, îmbrăcat în haine curate, cu cîmaşă albă şi cu cravată cu picăţele, pe care a primit-o de la doamna, de ziua lui, la care nevastă-sa se uita chiorâş, şi se ducea la biserică. La ora douăsprezece, când s-a terminat slujba, se deschideau birturile şi cum era un om ce se respecta, nu putea trece fără a le cerceta şi cum birturi erau ca ciupercile, le vizita pe rând. După ce a terminat cu degustările, încet încet, o lua către casă, cu opriri pentru a-şi regla echilibrul. Când întâlnia câte un trecător, se apuca de discursuri ce numa el le înţelegea, şi cum nimeni nu-l lua în samă, se adresa copiilor care se prefăceau că-l ascultă. Ca încheiere, îi blestema pe Stalin şi pe Hitler, că din cauza lor s-a scumpit şnapsu’. Acasă ajungea la asfinţitul soarelui, treaz şi pocăit”, scria cu umorul său inconfundabil Gheorghe Vuia.

Pentru cei care au parcurs acest text plin de savoare, facem precizarea că ”sandolinele” erau bărcile care navigau pe Timiș. Ele erau denumite cu acest cuvânt special, care nedumerește pe cei străini de oraș și pe lugojenii mai noi. Iar locul de distracție de pe Timiș era numit ”La butoaie”! (c) Cristian Ghinea

Read Full Post »