Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iulie 2017

Strada Timişoarei pustie, fără trafic, pe la 5 după masa. O privelişte rară.

Lugoj str Timisoarei

Reclame

Read Full Post »

Lugojul anilor interbelici nu ducea lipsă de oameni inventivi şi nonconformişti. Astfel, în 1933, o invenţie-unicat făcea senzaţie pe apele râului Timiş: bicicleta amfibie! Un articol semnat de Oskar Lung în “Lugoscher Heimatblatt”, revista lugojenilor din Germania, povesteşte despre această dovadă de ingeniozitate de care au dat dovadă doi prieteni din oraşul nostru.

Bicicleta amfibie(Medium)

În acel an 1933, doi prieteni – Josef Lung şi Johann Agnes, au avut ideea să construiască o bicicletă care să fie capabilă să meargă pe apele Timişului fără să se răstoarne şi în deplină siguranţă. Ceea ce au inventat cei lugojeni poate fi considetrat un strămoş al hidrobicicletei. Diferenţa notabilă este că ei au folosit o bicicletă de stradă montată pe un cadru care plutea, fiind susţinut de trei corpuri plutitoare. Pedalele de la bicicletă acţionau nu numai roata spate, ci şi un dispozitiv cu palete (asemănătoare zbaturilor) montate în partea din spate. Ghidonul acţiona, la rândul lui, o cârmă (numită “balans”) care dădea posibilitatea întoarcerii vehiculului pe apă. Însă marea deosebire faţă de hidrobicilceta din prezent era destinaţia ineditului vehicul.

Josef Lung şi Johann Agnes nu au dorit să aibă o bicicletă care să meargă doar pe apa Timişului, ci şi una cu care să se plimbe prin oraş!

Aşa că partea plutitoare putea fi ridicată la nevoie, iar bicicleta redevenea un vehicul de oraş, chiar dacă cu gabarit mai mare decât al unui velociped normal. Fotografia reprodusă de “Lugoscher Heimatblatt” este una de-a dreptul istorică. Ea arată această bicicletă unică în lume în timpul unei curse efectuate pe râul Timiş, la Lugoj, în data de 17 septembrie 1933. În fundal se văd foarte bine siluetele binecunoscute ale Palatului de Justiţie şi turnurile Bisericii Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”. Cursele obişnuite ale bicicletei amfibii – notează Oskar Lung – erau de acasă până la malul Timişului în regim terestru, apoi cursa continua pe apă până sus, la “izvor”, iar pe urmă, de la Moara Şpănească, cadrul se ridica din nou! (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Statuie în curtea Şcolii de Arte, realizată probabil de un discipol … Still here, still smiling.

Still here, still smiling

Read Full Post »

Deşi astăzi pare de domeniul fantasticului, Lugojul a avut o solidă tradiţie şi în handbalul feminin. La un moment dat, Lugojul era reprezentat de trei echipe de handbal – fete care activau în Campionatul Judeţean: Mătasea (FMN), Textila (Vulturii Textila) şi CSM.

Antrenorul Ion Stoiţa îşi aminteşte cu drag acea perioadă: „ştiu că prima echipă a fost cea a Filaturii de Mătase, apoi a apărut Vulturii. Eu am început cu Vulturii din anul 1976, când am preluat echipa de la antrenorul Văcărescu. Echipele lugojene pendulau între promoţie şi judeţ, dar baza de selecţie era mare şi fetele erau interesate de acest sport. Cu Vulturii, ultima dată am promovat la judeţ în 1983, ca urmare a unui baraj în care am dispus de un adversar rutinat – ELBA Timişoara. Din lot făceau parte portarul Maria Boldea şi jucătoarele Ileana Benea, Florica Marini, Iuliana Şelaru, Renate Wieland, Maria Glăvan şi Ileana Dema. Apoi am trecut la CSM în Campionatul Judeţean şi cred că şansa afirmării handbalului feminin a fost această echipă, care avea şanse reale de promovare în B. Din păcate, diriguitorii sportului din acea vreme au sacrificat handbalul feminin în favoarea voleiului, şi aşa s-a ajuns ca după 1988, această ramură sportivă să dispară din Lugoj”.

Echipa de handbal feminin a CSM a luat fiinţă la Lugoj imediat după înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal.

Profesoara Georgeta Nicolae, care a venit la Lugoj prin repartiţie tocmai la această secţie de handbal feminin, nou înfiinţată, îşi aminteşte: „Eu am jucat handbal la CSS Craoiva, cu care am obţinut un titlu naţional în 1980, un titlu de vicecampioană în 1981 şi o medalie de bronz în 1979. În 1981 am intrat la facultate şi am jucat la Universitatea Bucureşti, echipă care activase în Divizia A, apoi a trecut în B. În 1985, la terminarea facultăţii, am venit la Lugoj tocmai pentru că exista această secţie de handbal feminin”. La început, echipa activa în categoria „promoţie”. A fost o perioadă foarte grea, marcată de lipsa unui teren propriu şi a materialelor sportive, necesare antrenamentelor.

Deşi condiţiile erau destul de vitrege, tinere din toate şcolile şi instituţiile Lugojului erau atrase de handbal. „Unele din aceste fete erau muncitoare care nu aveau alt… beneficiu, cu ghilimelele de rigoare, decât că erau scoase din producţie între orele 14 – 16. Adică, lucrai la Textila, apoi după şase ore la războiul de ţesut, mergeai pe teren, la handbal. Cu junioarele, făceam antrenamente pe terenul de la Clubul ITL, actualul Club German – FDGR. Terenul era foarte bun, dar nu aveam nici apă caldă, nici apă rece, nici un loc ca lumea unde să ne putem schimba”, spune prof. Georgeta Nicolae, care a antrenat la început echipa de junioare.

Vulturii handbal fete div judeteana TM 1983

Echipa feminină de handbal „Vulturii” Lugoj – Divizia judeţeană Timiş, 1983

Până şi banalele tricouri de joc erau pe atunci o problemă: „echipamentul era de bumbac de la Textila, iar numerele erau pur şi simplu vopsite pe tricouri. La spălare, cifrele se scorojeau şi ne zgâriau pe spate, iar după un timp, nu se mai distingeau”. Şi totuşi, fetele continuau să vină la handbal pentru că aveau senzaţia că fac ceva deosebit şi „ţin minte cât erau de fericite când mergeam în deplasare”, spune fosta directoare a Şcolii Sportive Lugoj, chiar dacă aceste deplasări erau făcute cu… trenul.

În anul 1985, echipa avea deja valoare şi promitea foarte mult. Era o echipă formată din tinere care fie lucrau în fabricile oraşului, ori erau eleve de liceu, la care s-au adăugat trei coechipiere care au făcut performanţă – Nela Zimmermann, venită de la AEM Timişoara (Divizia A), Rodica Floroi (de la Rulmentul Braşov, Divizia A) şi Georgeta Ispas (Nicolae) care jucase la Universitatea Bucureşti, în Divizia B. CSM mai avea în lot pe Daniela Dutcă (Liceul Textil), Ferencz Rozalia (Liceul industrial 1 – Hasdeu), Maria Sămoc (IUPS), Alina Hoban (Liceul Brediceanu), Charlotte Reiter (Liceul Brediceanu), Simona Paulescu (IJPIPS), Monica Belu (Liceul industrial 1 – Hasdeu), Adriana Petricescu (OCL), Daniela Micu (Liceul Textil), Cristina Covaci (Liceul Agroindustrial), Daniela Vuşcă (Liceul Agroindustrial), Ioana Gae (Liceul de chimie din Arad), Cristina Vadas (Liceul industrial 1 – Hasdeu), Claudia Grădinaru (CLF) şi Adela Vug (Liceul Brediceanu). Echipa de handbal feminin CSS Lugoj, devenită CSM, a fost antrenată în diferite perioade de profesorul Braşovan, de sportivele Nela Zimmermann, Rodica Floroi, Georgeta Ispas (Nicolae) şi apoi de marele sufletist, Ion Stoiţa.

Stirbescu Elena (lelia) îşi aminteşte şi eă acea perioadă: „am facut parte din echipa vulturi din anul 1982 pina la desfintare 1989, eram pivot cu Nuti Selar”.

georgeta nicolae

Profesoara Georgeta Nicolae: „eu am venit la Lugoj special pentru handbal”

Rezultatele, între care şase victorii cu Textila Timişoara, „13 Decembrie” Timişoara, Sânnicolau Mare, Furnirul Deta, Record Jimbolia şi… Vulturii Lugoj arătau un progres clar. Golgeterele echipei erau Nela Zimmermann şi Georgeta Ispas (Nicolae). La senioare, antrenamentele s-au mutat la Ştrand, unde pe lângă terenul de calitate erau la îndemână vestiare dotate cu cabine de schimb şi boiler cu apă caldă.

„Secţia de handbal feminin avea perspective foarte mari, pentru că performanţa era mai la îndemână. E adevărat, cu fetele e mai greu de lucrat, e mai greu să le menţii împreună şi într-o legătură foarte strânsă cu antrenorul. Era greu să le convingi să rămână după ce termină junioratul, dar am avut noroc de nişte fete disciplinate, care chiar iubeau sportul ăsta”, – spune prof. Georgeta Nicolae. Un alt „ingredient” care lipseşte multor echipe din ziua de azi este entuziasmul. „Când am venit aici repartizată la catedra de handbal fete de la CSS Lugoj, preşedintele secţiei era Eugen Gangan, iar vicepreşedinte – Ion Wibiral. La bunul mers al echipei au mai contribuit Petru Avram, Iosif Brendean, Kristoff Adalbert şi Ioan Birgean. Însă erau şi iniţiative pornind de pildă de la Liceul textil, care îşi formase propria echipă de handbal – fete”, arată Georgeta Nicolae.

Din păcate, în momentul în care echipa avea şanse reale de a intra în Divizia B, s-a luat decizia desfiinţării secţiei şi concentrării eforturilor spre cea de volei feminin. „Visele noastre au fost întrerupte în 1988. Nu vreau să comentez această decizie, dar s-a întâmplat tocmai când echipa avea perpective foarte bune. În plus, era o echipă a oraşului, formată din lugojence sau din fete stabilite cu domiciuliul aici. După ce secţia s-a desfiinţat, cele mai bune junioare au fost preluate de CSS Timişoara, iar restul au abandonat”, spune fosta jucătoare şi antrenoare. Aşa s-a încheiat încă un capitol de istorie sportivă la Lugoj. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Apă minerală nu, program redus, nu … Mă răcoresc şi eu cum pot !

Read Full Post »

Desigur ca l-am pozat şi eu. A fost senzaţia serii de duminică, 2 iulie, o zi foarte călduoasă, cu adevărat de foc.

 

Read Full Post »

Compania lugojeană Dragomir Cons deţine un utilaj rar întâlnit în Europa şi care, după spusele patronului, este unic în România.

Fotografie0079

Roţi de înălţimea unui om

“Monstrul” deţinut de Dragomir Cons este, de fapt, o maşină… clasică. Fabricat în SUA acum mai bine de trei decenii, în 1983, utilajul Euclid “Dumper” are o capacitate la benă de 30 metri cubi (60 de tone). Dimensiunile lui sunt impresionante: roţile, dotate cu cauciucuri pentru teren accidentat, sunt de înălţimea unui om ( diametru de 1,70 metri), lăţimea este de 3,40 metri iar înălţimea – de 4,20 metri. Dincolo de aspectul spectaculos, “monstrul” are o poveste interesantă, pe care ne-a împărtăşit-o proprietarul.

Fotografie0078

Adus din Austria în două trailere, cu transport special

“L-am cumpărat de la o familie din Austria care, de trei generaţii, deţin o carieră de piatră lângă Salzburg. Aceştia mi-au spus că în Austria s-au importat doar cinci astfel de camioane, dintre care două, pe atunci, erau în posesia lor. Utilajul este rar în Europa şi nu ştiu să mai existe vreunul în România. Pot să vă spun că doar transportul de la Salzburg şi până la Lugoj m-a costat peste 11.000 de euro. Date fiind dimensiunile utilajului, a fost nevoie de un transport special, două trailere”, spune Laurenţiu Dragomir, patron al firmei Dragomir Cons.

Fotografie0082

Încălzire cu ajutorul… gazelor de eşapament

O caracteristică interesantă a camionului de mare tonaj Euclid Dumper este că bena se încălzeşte cu ajutorul gazelor de eşapament, de fapt bena este chiar toba de eşapament a camionului. “Pentru ca iarna, în urma condensului, să nu se lipească de benă materialul care trebuie descărcat, bena este încălzită. Încălzirea se face cu ajutorul gazelor de eşapament, care circulă şi sunt evacuate prin pereţii dubli ai benei”, explică proprietarul.

Fotografie0080

Întrebarea firească adresată patronului a fost: “de ce ai cumpăra un camion fabricat acum 30 de ani?” Iar răspunsul a venit, simplu: practic, este acel gen de utilaj “fără moarte”. Laurenţiu Dragomir enumeră avantajele “monstrului” său: “La dimensiunile lui, este foarte stabil faţă de camioanele obişnuite. Asta îi permite să basculeze încărcătura foarte rapid. Să descarci 60 de tone în patru secunde este o performaţă şi pentru utilajele moderne. Motorul Cummins Common Rail, ultimul din generaţia sa, este foarte economic – maşina consumă doar 12 l de motorină la oră de funcţionare.  Iar durata de viaţă e dată de o construcţie simplă, fiabilă, cu cutie de viteze automată – trei viteze pentru înainte şi două pentru mersul înapoi”, mai spune Dragomir. Deşi are peste 30 de ani, Dragomir Cons. lucrează în fiecare zi cu acest “monster truck”. O piesă de istorie auto în plină formă!

Cristian Ghinea

 

Read Full Post »

« Newer Posts