Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 8 iunie 2017

Ştefan Katona, iniţiatorul jazz-clubului lugojean, vorbeşte despre soliştii şi trupele anilor ’30 – ’80

DSC04924

Bate jazz-ul! În perioada interbelică, lugojenii ascultau jazz la radio şi de acolo au prins gustul acestei muzici noi, atît de diferite de ceea ce se cânta până atunci. Viaţa mondenă era la ora aceea mult mai efervescentă ca acum. Orchestrele serveau fundalul la seratele dansante şi aveau pretenţia că fac muzică de jazz. După moda americană, pe tobă scria numele jazz band-ului respectiv. Aşa a apărut prima dată cuvântul „jazz” în conştiinţa publicului. Şi tot atunci a apărut expresia „bate jazz-ul”, pentru că, de regulă, toboşarul era foarte activ şi bătea toba pe care scria, cu lietere mari, „jazz”. Adică „bate jazz-ul”!

 Club Jazz

Clubul mai funcţiona încă la Lugoj în 1986

Ştefan Katona spune că „în anii 30, la Lugoj exista un saxofonist numit Stockl, care a fost primul jazzist al Lugojului! El avea deja idee despre ce înseamnă swing, adică ritmul nou care s-a suprapus muzicii de dans obişnuite a vremii, pentru că pe atunci toată lumea dansa în maniera italiană sau spaniolă. Marea masă a consumatorilor de distracţie din acea vreme marşau pe acest gen latino. Stockl era solist şi mai apărea uneori însoţit de un violonist de origine romă, Pista Bacsi, foarte talentat şi acesta. În formula duo sau în cea solo, acest Stockl era foarte apreciat. După ce s-a lăsat de muzică, a devenit tehnician dentar la Făget. Acolo mai cânta din când în când acasă, dar numai pentru propria plăcere”.

Antet Club Jazz anii 80

Antetul jazz – clubului în anii ’80

Din păcate, era jazz-ului şi a aparatelor de radio a fost întreruptă de izbucnirea războiului. Receptoarele performante, precum Columbia (de fabricaţie germană, după numele marii edituri fonografice din SUA), Philips, Orion sau Telefunken, au fost strânse de poliţie şi depozitate într-un şopron din curtea Primăriei, care pe atunci împărţea sediul cu Prefectura. Cine era descoperit că deţine un aparat de recepţie primea o amendă exemplară. Tobarul oraşului bătea din tobă pe la intersecţii şi anunţa: „Se aduce la cunoştinţa publică faptul că deţinerea aparatelor de radio este ilegală” etc.

Adobe Photoshop PDF

Afiş din perioada relansării clubului, coordonatori: Augustin Bercean şi Ştefan Katona

„Eu m-am născut în 1934 şi n-am mai prins orchestrele de jazz la Lugoj, dar ţin minte că după război, în 1947, s-a întâmplat că tatăl meu asculta BBC în fiecare seară, la ora şase, pe ultrascurte. Însă pe acele unde exista o instabilitate a recepţiei postului, şi când s-a oprit BBC-ul, a intrat un program care difuza o muzică foarte vie, pe care eu nu o mai auzisem niciodată. M-a fascinat într-atât, că îmi lipeam urechile de aparat. Aşa am început să „vânez” şi eu acest post. Ulterior am aflat că este postul AMF, al forţelor militare americane care staţionau pe atunci la Berlin. Ceva mai clar se auzea un alt post de radio, care se chema RIAS Berlin, adică Radio In American Sector of Berlin, locat în sectorul american al Berlinului. Aici muzica de jazz era programată ore întreagi, întrerupte doar de câte 5 minute de ştiri sau de anunţurile de acasă ale familiilor americane pentru militarii care staţionau în Germania”, spune Ştefan Katona.

afis club jazz 3

Fluturas Jazz club-page-001

Afişe din perioada relansării clubului, coordonatori: Augustin Bercean şi Ştefan Katona

Lulu Cristescu şi Adrian Sârbu, printre pionierii jazzului lugojean.Au mai trecut ceva ani – era în primăvara lui 1949, până am întâlnit doi tineri studenţi lugojeni, care la sfârşitul săptămânii se întorceau acasă de la Universitatea de Medicină din Timişoara. Aceştia cântau un jazz adevărat!  Cei doi erau Emil Paul Cristescu, cunoscut ca Lulu Cristescu, devenit ulterior medic radiolog şi chirurgul de mai târziu Adrian Sârbu. Cei doi, împreună cu un toboşar de ocazie care li se alătura, au format primul trio de jazz autentic din Lugoj. Formaţia cânta în fiecare sâmbătă după-masa la o întâlnire „tovărăşească” în curtea liceului de fete – Iulia Hasdeu de azi. Iarna cântau în sala de gimnastică, iar vara, pe o esplanadă de lemn, în aer liber. Îmi amintesc că aveam o senzaţie de muzică vie, incomparabilă cu cea ascultată la radio”, îşi aminteşte Katona. (n.r. – amintim că, încă din anii ’30, la Lugoj exista bandul „The Hazamir Jazz”, care cânta mai ales muzică Dixie).

DSC04933

Solista de culoare, „răpusă” de vinul de Recaş. În anii 50, au ajuns şi la Lugoj trupe de jazz renumite, din Polonia, Cehoslovacia şi RD Germană, aflate în turnee prin ţară. Prima formaţie autentică de jazz ajunsă în oraş a fost „Zygmunt Wichary Dixieland Band” din Polonia, care avea o solistă de culoare, fapt neobişnuit pentru România acelor vremuri. Toată lumea aştepta să o vadă şi să o asculte! „Spre nefericirea lugojenilor, organizatorii de la OSTA au venit şi ei la Lugoj, fiind invitaţi la vremea respectivă de cineva de la Teatru. Şi au fost serviţi cu vin de Recaş, din cel mai bun, aşa, ca pentru „tovarăşi”, nu era ca vinul obişnuit de consum. Iar ei nu cunoşteau tăria vinului de Recaş, adevărat, de calitate, după cum nici invitata de culoare nu şi-a dat seama. Necunoscând tăria vinului, tânăra solistă n-a mai fost în stare seara să urce pe scena de lemn amenajată în curtea ITL-ului, iar publicul, care venise mai mult pentru ea, a rămas tare dezamăgit!”, adaugă Katona.

DSC04934

De vorbă cu Ştefan Katona, „enciclopedia vie” a jazz-ului lugojean

Trei pianişti lugojeni de excepţie. În anii 70-80 s-au afirmat trei pianişti lugojeni de excepţie. Primul este Andrei Turkl, inginer de profesie. Deşi a terminat Politehnica, datorită originii sale nesănătoase (tatăl său fusese proprietarul uni mare magazin de textile lângă Cinema Capitol), Andrei Turkl a avut probleme care l-au urmărit toată cariera, lucrând numai pe şantiere. Era pianist, dar şi acordeonist. La Timişoara, cânta solo sau alături de alţi mari muzicieni autohtoni ai anilor 70. Otto Fischer, care a lucrat la laboratorul Spitalului de adulţi din Lugoj în perioada 1952-54, era şi el pianist de jazz. Cânta solo şi s-a dovedit a fi un foarte bun interpret al lui Gerschwinn. Avea, de altfel, o colecţie de partituri originale din Franţa, pe care le interpreta la un înalt nivel de acurateţe şi performanţă artistică. Al treilea pianist originar din Lugoj, Robert Kovacs, era profesor de matematică şi fizică, fiind repartizat cu serviciul la Ploieşti, unde s-a stabilit. La Jazz Clubul din acel oraş a înfiinţat un trio cu care a participat la primul festival de gen din România, Festivalul de Jazz desfăşurat în 4-6 aprilie 1969 la Palatul Culturii din Ploieşti. „Evenimentul a avut o participare de excepţie, alături de Orchestra Mare de Jazz a Radioteleviziunii, condusă de maestrul Sile Dinicu, a evoluat şi Richard Oschanitzky Freetet din Timişoara. Robert Kovacs era un pianist cu un simţ armonic remarcabil. La ora actuală, este rezident în oraşul Ulm din Germania” – spune Ştefan Katona.

Bogdan Stegaru – unul dintre cei mai buni trompetişti de jazz din ţară

Bogdan Stegaru jazz

O carieră interesantă a avut Bogdan Stegaru (foto), apreciat drept unul dintre cei mai buni trompetişti de jazz din ţară. Născut la Lugoj, Stegaru a debutat cu Septetul de Dixieland al Ansamblului Armatei de la Cluj la ediţia a V-a a Festivalului de Jazz – Sibiu, 1982. Apoi a concertat cu mult succes la Festivalul Internaţional de Dixieland de la Dresda, unde a fost înregistrat pe un LP de referinţă. Alt septet de Dixieland – „Oldtimer” din Reşiţa, îl avea în componenţă pe profesorul de muzică lugojean Adrian Micşa, care cânta la tubă. Grupul, condus de Francisc Troner (trompetist), a evoluat pe scena Teatrului Municipal din Lugoj, în primăvara anului 1980, după ce cu un an înanite luaseră locul III la debutul lor la Festivalul de la Sibiu. În aceiaşi ani, la Jazz Clubul lugojean evoluau cvartetul de jazz condus de Ocsi Egri (de la „Betta”) şi big-bandul „Lugoj”, condus de Ion Dorgoşan, pe atunci locotenent major, de la Fanfara Garnizoanei Militare a oraşului. Din nefericire, ultima parte a anilor 80, marcată de deciziile aberante ale regimului lui Ceauşescu, a însemnat sfârşitul primului capitol important al jazz-ului românesc. Cel de-al doilea avea să renască după Revoluţie…

Cristian Ghinea

 

Reclame

Read Full Post »

Trupa Fazz

Read Full Post »

Trupa Jazz Hazamir Lugoj 1932

Imaginea de faţă evocă Festivalul de Grădină din 4 septembrie 1932, care s-a desfăşurat în curtea Sinagogii din Lugoj. „The Hazamir Jazz” era o formaţie lugojeană care cânta Dixieland. Hazamir înseamnă, în traducere, „Privighetoarea”. Din trupă făceau parte: Grosz Andor – vioară (conducătorul bandului), Sohn Albert – vioară, Salinszky (Schwartz) Marika – pian, Mizrahi Iosif – saxofon tenor, Weiss Emanuel („Mano”) – saxofon alt, Leibovits Hugo – trompetă, Schwartz E. – banjo, J. Imre – baterie. Interesant, numele trupei era trecut pe tobă, după moda americană, iar trompetele aveau şi surdină, un accesoriu modern al vremii. În cadrul aceluiaşi festival, a mai cântat şi Ansamblul de Jazz al Regimentului 17 de Infanterie din Lugoj. Fotografia este din colectia doamnei dr. Eva Reisz, născută Mizrahi, care mi-a împărtăşit aceste amintiri. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

Familia Szeyller, originară din Lugoj, s-a adunat din mai multe puncte cardinale pentru a se răspândi apoi în diverse locuri ale lumii. Bunicii şi străbunicii sunt din Lugoj şi din Vârşeţ (oraş situat pe actualul teritoriu al Serbiei), apoi destinele le-au mânat paşii spre Germania, Elveţia şi Statele Unite ale Americii. Singurele amintiri comune ale membrilor familiei sunt casa de pe fosta stradă Andrei (13 Decembrie), situată la colţ cu Cloşca şi pasiunea comună – muzica.

fratii-szeyllers

Rodica Ingeborg Maier, stabilită acum la Munchen şi fostă solistă a Corului Vidu din Lugoj, spune că bunica ei, Barbara Szeyller, născută la Vârşeţ, organiza adevărate serate muzicale unde cânta arii din opere acompaniată la pian de membrii familiei. Pasiunea s-a transmis mamei sale Iuliana, care, deportată în Rusia, la Donbas, alături de alţi etnici germani din Lugoj, a supravieţuit timp de cinci ani (1945-1949) şi graţie cântecelor pe care le cânta în duet cu o altă deţinută, Irina Fichtler.

Dar cea mai interesantă dovadă a talentului muzical al familiei vine de peste ocean şi este reprodusă într-o fotografie veche de aproape 90 de ani.

“Fotografia este făcută la mijlocul anilor 20 în oraşul american Akron din statul Ohio, acolo unde s-a stabilit ramura „americană” a familiei noastre şi reprezintă trupa „Szeyller’s Band and Orchestra”, fondată de bunicul meu, Szeyller Jozsef. În imagine, este domnul de deasupra de tobă. Ţine în mâini o trompetă, dar pot să vă spun că era un poli-instrumentist, cânta bine la mai multe instrumente. El a fost de altfel şi întemeietorul formaţiei, un om care era şi manager al trupei, deci se ocupa de organizarea şi programarea concertelor. Fratele lui cel mare este domnul cel corpolent care apare în marginea din stânga a imaginii. Am înţeles că el, ca trompetist, era un instrumentist chiar mai bun decât bunicul meu. Numele lui era evident, tot Szeyller, iar prenumele nu-l mai ştiu excat, ştiu doar că i se spunea Moţi. Trupa Szeyller, care cânta la început doar muzică de jazz, a continuat să existe decenii de-a rândul. Evident, componenţa s-a tot schimbat faţă de formaţia originală, întemeiată de bunicul, dar mereu a fost cineva din familie care să cânte acolo. Trupa există şi în prezent şi din ea fac parte alţi doi Szeyller: Christian şi Jozsef (Ioji)”, spune Rodica Ingeborg Maier.

Interesant este că Jozsef Szeyller a practicat şi în America aceeaşi meserie pe care o învăţase acasă: cea de pieptănar. La Lugoj, avea o maşină de fabricat piepteni. „Am păstrat de la el doi piepteni care îmi aduc noroc. Port mereu unul la mine, ca pe un talisman. Îmi aduc noroc şi îmi amintesc totodată de familia mea din America”, spune Rodica Maier vorbind despre verii ei din Akron şi Houston.
Cristian Ghinea

Read Full Post »

Springtime Band Lugoj – 2016: Cristian Veţan – chitară solo, György Csilla – vocal, Daniela Marcu – claviaturi, Nelu Căpraru – chitară bass şi vocal, Vali Ivănescu – chitară, voce şi Petre Prisăcaru – tobe.

Springtime Band 2016

Read Full Post »

În climatul de timidă deschidere de la mijlocul anilor ’70, o serie de formaţii de pop şi rock s-au afirmat în România. Dintre acestea, unele mai continuă şi azi cariera muzicală, cele mai cunoscute nume fiind “Iris”, “Holograf”, “Compact” sau chiar “Phoenix”, care renaşte mereu din propria cenuşă. Printre trupele de valoare din vestul ţării se număra şi “Betta”, prima trupă de succes la nivel naţional din Lugoj, urmată peste ani de “Logic”.

Păstrând proporţiile, “Betta” a fost pentru Lugoj ceea ce a însemnat “Phoenix” pentru Timişoara. Unele înregistrări „Betta”, păstrate aproape miraculos după mai bine de 30 de ani, se află în arhivele Radio 3 al regretatului Florian Pittiş, dar şi pe Youtube, ilustrate cu imagini din concerte.

trupa Betta prel

Printre hiturile lor s-au numărat „Tinereţe” (1976, muzica Vio Friedmann & Betta, text Vio Friedmann), „Trei haiduci” (1976, muzica Alexandru Perin, text Dănuţ Diaconescu) – „colo-n vale la izvoare…” – o piesă excelentă şi la standardele muzicale de azi, „Strigoii” (1978, muzica şi textul Egry Iosif), „Graiul pâinii”, „Fata cu ochi de gheaţă” etc..

„Lae Chiorul”, un hit autohton

Însă cel mai mare succes al trupei „Betta” a fost înregistrat cu „Laie Chiorul” (1974), pe muzica aceluiaşi Vio Friedmann, textul fiind semnat de Alioşa Borcsok după versurile lui Octavian Goga. La acea oră, componenţa trupei „Betta” era: Alioşa Borcsok (poreclit „Ţiganu cu ochi galbeni”) – tobe, Adrian Ilie (Zamă) – bass, Alexandru Boian Perin (Boita) – chitară solo, Lucian Ciuchitu (Ciuchi) – clape şi flaut, Viorel Fridemann (Sputzi) – solist vocal şi moog. Succesul trupei „Betta” a impus imprimarea melodiei „Lae Chiorul” în studiuorile unicei case de discuri din România – „Electrecord”. Pe al treilea album „Formaţii de muzică pop” din 1978, „Betta” apărea alături de „Iris”, „Holograf”, dar şi de alte trupe valoroase, acum destrămate, precum „Cristal” din Galaţi sau „Cromatic” din Bucureşti.

Imprimarea „Electrecord”, ca şi filmările din studioul 4 al TVR Bucureşti, sunt cu atât mai notabile, cu cât spaţiul acordat muzicii pop-rock era limitat, iar concurenţă se găsea din belşug. E de ajuns să dăm doar câteva exemple: „Phoenix” Timişioara (cu Mircea Baniciu, Nicolae Covaci, Iosif Kappl, Gunther Reininger, Costin Petrescu, Valeriu Sepi), „Mondial” Bucureşti (cu Filip şi Iuliu Merca), Progresiv TM (cu Harry Coradini, Ladislau Herdina, Zoltan Kovacs, Helmut Moszbrucker, Mihai Farcas, Gh. Torz), „Roşu şi Negru” (cu Sorin şi Liviu Tudan, Nancy Brandes, Ovidiu Lipan, în cea mai bună componenţă), „Roata” lui Mihai Chifiriuc etc. La acestea se adăugau „Sfinx”, „Savoy”, „Semnal M” sau „Kripton”.

Un peştişor de acvariu – „naşul” trupei

Înfiinţată în 1967, trupa de rock „Betta” îi avea în componenţa iniţială pe Dorel Negruţ – chitară bass, Tibi Roşu – chitară solo, Alioşa Borcsok – baterie, iar ca solişti, pe Luşu Penescu, Ştefan Răducu şi regretatul Marius Danciu. Membrii formaţiei se reuneau iniţial la Clubul Tineretului (director Ion Şchiopulescu), apoi repetiţiile s-au mutat la teatru. Numele aparent neobişnuit al trupei vine de la Betta Splendens, peştişorul de acvariu favorit al vocalistului Luşu Penescu.

În timp, trupa şi-a schimbat destul de des componenţa. Basistul Adi Ilie îşi aminteşte: „Eu am venit la Betta în 1972 de la o trupă de bar care se numea Sonor şi unde cânta şi Luşu Penescu. La Betta, pot spune că am prins perioada cea mai bună. Am făcut turnee cu Mircea Vintilă, Valeriu Sterian, Mircea Baniciu şi alte nume mari din pop, rock şi folk. Eram o prezenţă obişnuită la festivalul de la Rm. Vâlcea, dar şi la Galele Săptămâna de la Bucureşti, care reuneau cele mai bune formaţii rock din ţară”.

Apariţii frecvente la TVR şi Radio România

„Betta” a avut cel puţin zece apariţii la televiziunea Română, graţie realizatorului Petre Magdin şi apariţii frecvente la Radioul naţional. Turneele, organizate de neobositul Ioan Cojocaru erau câte patru-cinci pe ani şi unele depăşeau o lună. Adeseori, „Betta” cânta în deschiderea concertelor Phoenix, pentru că era considerată o trupă mai „comercială” şi entuziasma publicul.
Deşi au cîntat în anii ’70, „Betta” ar putea da lecţii de profesionalism formaţiilor de azi. Nu numai că suna foarte bine pentru acea vreme (sculele fiind împriumtate de la „Sfinx”), dar şi costumaţia era pe măsură. „Îmi amintesc de un festival la Galaţi, unde lumea nu prea auzise de noi. La ieşirea pe scenă, le-am luat suflarea tuturor, apărând îmbrăcaţi cu nişte redingote medievale, potrivite cu repertoriul nostru. Am luat atunci locul I, cu mult înaintea trupei Roşu şi Negru”, spuneîşi aminteşte Adrian Iilie. Cînd nu făceau turnee, „Betta” avea angajamente în baruzri selecte din Poiana Braşov, Venus (la „Razelm”) sau „Hanul Piraţilor”, unde programul, regizat de Sergiu Nicolaescu, avea nu mai puţin de 47 de numere. Alături de „Betta” au cântat Gil Dobrică, Mihaela Mihai, Păuniţa Ionescu etc. „În 1977, noi am lansat-o pe Elena Cîrstea. Făceam repetiţii la Venus şi ea a venit pur şi simplu în mijlocul repetiţiei şi a spus că vrea să încerce o melodie alături noi. A cântat un cover ABBA care ne-a încremenit pe toţi. Apoi, Adrian Păunescu a remarcat-o într-un spectacol la „Paradis” şi drumul spre capitală i-a fost deschis: pe merit, căci avea mult talent!” – îţi aminteşte Adrian Ilie.

Un come back spectaculos?

Din păcate, odată cu Revelionul 1979 de pe Semenic, trupa Betta s-a desfiinţat. Regimul lui Ceauşescu devenea din ce în ce mai paranoic, iar muzica rock era privită chiorâş. „Alioşa fugise în Germania, unde a fost urmat mai târziu de Perin Boian. Rămăsesem doar eu cu Tibi Roşu, iar turneele erau tot mai greu de organizat, ni se puneau piedici pe faţă”, povesteşte cu amărăciune Adi Ilie. Doar Viorel (Vio) Friedmann, component de bază al trupei „Betta”, şi-a continuat activitatea muzicală de succes şi după stabilirea sa în Germania. A ales un domeniu de nişă, dar care l-a propulsat în fruntea topurilor mondiale: muzica pentru sălile de dans. Cu toate astea, basistul trupei este încrezător. El plănuieşte un come back al veteranilor rockeri, alături de Ocsi Egry, Perin Boian şi Alioşa Borcsok (ambii stabiliţi la Freiburg) şi, eventual, Vio Friedmann din Frankfurt. Asta s-ar putea întâmpla de Ruga Lugojeană, ceea ce ar fi într-adevăr un eveniment pentru cei care nu i-au uitat şi pentru cei care doresc să afle cine a fost legendara „Betta”!

Cristian Ghinea

Read Full Post »

Sinagoga interior

Read Full Post »

Older Posts »