Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 3 mai 2017

Pe inserat

Read Full Post »

CG CristianaVă pare cunoscut filmul? O femeie în vârstă, aparent inofensivă, angajată să dea cu mătura la casa unor bogătani, răspunde la telefon. De la celălalt capăt al firului, o voce calmă rostește un cuvânt, un cod, o parolă, apoi pune jos receptorul. Femeia grăsuță, în etate și cu figură pașnică intră într-un soi de transă, găsește pistolul ascuns în sertar, se apropie cu pași de robot de gazda – persoană importantă, îi zboară creierii, apoi își pune pistolul la tâmplă și se sinucide.

Asta era o chestie de scenariu de film și subiect de roman, la sfârșitul anilor 50. După aproape șase decenii, telefonul masiv de ebonită nu mai e la modă, acum avem telefoane inteligente subțiri ca foaia de hârtie. Dar mesajul, parola, codul, au devenit realitate. Se numesc hashtag și sunt la fel de actuale, ba chiar foarte actuale, având în vedere amploarea luată de morbidul joc ”Balena albastră”, care îți cere ca preț al ”distracției” propria viață.

Odată cu apariția internetului și a rețelelor de socializare, utopia anilor 50 a devenit o sumbră realitate. Un fel de ”candidat manciurian”, dar de data asta multiplicat la scară națională sau chiar internațională. Moda, imitația, lipsa de informare și de discernământ, pierderea încrederii în lume, sentimentul de singurătate și abandon, toate au dus la realitatea șocantă a unor experimente care au dus adolescenți și preadolescenți – niște copii în fond, la fundătura absurdă a sinuciderii, ca ultimă evadare dintr-o lume pe care nici măcar nu începuseră să o cunoască.

Aș îndrăzni să spun că entitățile care se află în spetele sinistrului joc al ”balenei” – pentru că oameni nu pot fi numiți, au calculat cu cinism fiecare pas. Prima parolă, aparent inofensivă a fost nebunia cu selfie. Lăsând la o parte faptul că selfie s-au făcut mai bine și mai reușite cu zeci de ani înainte de apariția telefoniei mobile, folosind aparate cu declanșare întârziată, reținem doar ideea de modă, care a fost imediat copiată și adoptată la scară largă, indiferent că am stat cu spatele la tren sau în echilibru precar, la înălțime, pe un pod.

Au urmat alte ”comenzi” – vă mai amintiți nebunia aceea cu aruncatul găleții cu apă rece în cap, cât de ”viral” s-a răspândit?! Dar nebunia cealaltă, cu căutatul pokemonilor prin clădiri publice, parcuri sau pe proprietăți private? Cum poți explica în termeni de normalitate una din tendinţele care recent cucerea internetul – femei din întreaga lume își fotografiau sânii, în timp ce ţineau nişte pixuri sub aceștia? Ca să nu mai amintim celebra scrisoare care trebuie trimisă musai la șapte amici on-line, că altfel n-ai noroc tot anul sau mai știu eu ce altă năpastă asemănătoare te paște. Toți aceștia au fost pașii care au pregătit intrarea triumfală în scenă a jocului morții, devenit simbolul unei generații debusolate, care și-a pierdut reperele spirituale firești.

Modele de pe internet nu sunt simpatice și nici atât de inocente precum par la prima vedere. Chiar dacă nu duc la consecințe tragice, ele arată cât de ușor poate fi manipulată generația comunicării instantanee și a progresului tehnologic generalizat. (Cristian Ghinea)

 

Read Full Post »

Cristi portret AW ian 2015

”Ăsta-i tare de tot, e bazat, are spatele cât casa”, se spune adesea complice despre cutare sau cutare descurcăreț care uimește comunitatea prin ascensiunea sa rapidă, neașteptată și adesea lipsită de orice fundament profesional.

Și atunci vine explicația rostită pe un ton șoptit, confidențial: ”are spate, domnule”! Și se mai face și gestul acela șmecheresc, cu două degete care ating umărul, deși e vorba de… spate. În astfel de situații, îmi vine în minte piesa lui Caragiale, cu geniala discuție dintre Nae Ipingescu și Jupân Dumitrache despre politica din gazeta ”Vocea Patriotului Naționale” – „e scris adânc, domnule”!
În realitate, nu e nimic ”adânc”, ba totul e chiar penibil de superficial.

Teoria spatelui, care pare imbatabilă într-o România cu apetit conspiraționist exacerbat, poate fi demontată foarte simplu. Cum? Micșorând cadrul, etapă cu etapă. Așadar, unde se ascunde ”spatele”?! Păi, de obicei, la București. Bun, și la București, unde? Păi, să zicem, la un mare partid. Și la marele partid, unde? De regulă, e vorba de un nene cu funcție, chiar președinte, sau la minister, la cutare direcție din minister, la inspectorat ori la alte cele. Poate fi ministru sau director general. Care azi e, iar mâine coboară scările cu ficusul în brațe, și s-a dus!

Și uite așa, am dezgolit mitul. Incredibil mi se pare că oamenii sunt dispuși, mereu și mereu, să cadă în aceeași veche capcană. Istoria se repetă la nesfârșit, doar numele se schimbă. Deși ”celebra” proptă e un ins vremelnic instalat într-o poziție înaltă, mititeii săi trepăduși din teritoriu se simt protejați de aripa ”zeului” și se comportă ca atare, de parcă ar fi veșnic înfipți în vreo funcție, în vreo demnitate locală. Iar căderea lor este la fel de rapidă ca și ascensiunea. Pentru că, până mai ieri, ceea ce era o garanție, azi este o etichetă incomodă, care te rade la ceafă și de care vrei să sapi cât mai curând. Mă întreb câți au defilat cu ditamai cocarda în piept – ”omul lui Năstase”, ”omul lui Udrea”, ”omul lui Blaga” și acum nu știu cum să mai scape de ea.

Desigur, tentația ascensiunii cu spatele este foarte mare. Oamenii aceștia ard rapid etapele și întrețin legenda invincibilității. Nimeni și nimic nu-i poate atinge! Dar această senzație de ”nemurire”, cu ghilimelele de rigoare, este jenant de efemeră. Mă uit la Elena Udrea, protejata unui ex-prezident, numit ”Zeus” în cercurile apropiaților. Probabil că și ea s-a simțit nemuritoare, de neînlocuit la masa deciziilor, cu armata de trepăduși din teritoriu la degetul mic. Confruntată cu perspectiva unei pedepse în detenție, cred că ar trebui să-și facă puțin timp, să mediteze amar la ”teoria spatelui”.

Puteți să mă numiți idealist, naiv sau ”fraier”, dar continui să cred că nici un ”spate” nu poate înlocui evoluția bazată pe probitate profesională și nu pe relații conjuncturale. ”Zeul” de azi e umbra de mâine, preocupat de propria supraviețuire și care nu mai poate oferi nicio garanție. Oricând este de preferat o urcare mai puțin spectaculoasă, dar mai temeinică și mai respectabilă. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »

post-milestone-200-2x

Congratulations on writing 200 posts on Cristian Ghinea’s Blog!

Read Full Post »

Cel mai vechi utilaj pe patru roţi care încă deserveşte municipalitatea este un camion IFA de producţie est-germană. Fabricat în 1976, utilajul (o vidanjă) este utilizat şi în prezent de Societatea „Meridian 22”.

IFA cel mai vechi utilaj functonal M22

Maşina are numere de Lugoj.Este perfect funcţională şi acum, la aproape 40 de ani de la fabricare. Interesant este faptul că alte două veterane IFA fabricate în fosta DDR – Republica Democrată Germană – înainte de 1989 servesc şi azi societăţile „Meridian 22” (un autocamion albastru, din 1977) şi „Salprest” (maşină de pompieri), ultima fiind folosită în lupta contra … cuiburilor de ciori. Vidanja IFA W 150 are numărul Lugoj 10013 şi poate circula doar pe raza municipiului Lugoj. (Cristian Ghinea)

Read Full Post »