La 22 decembrie 2016, s-a stins unul dintre cei mai îndrăgiţi dascăli ai Lugojului. Florin Ernescu, sau Profu’ de teatru, cum era alintat, cu simpatie, s-a ridicat la Ceruri pentru a-i fi alături soţiei sale, Ioana Ernescu – Ritter, care a trecut şi ea la cele veşnice cu doar o lună în urmă, la 27 noiembrie 2016. Florin Ernescu avea 74 de ani. La plecarea sa din această lume, îi dedicăm un remember.
Profesor şi apoi director la Şcoala generală nr. 4, Florin Ernescu şi-a continuat cariera la Clubul Elevilor, unde a pus în scenă numeroase scenete, piese de teatru, a format grupuri artistice şi a deschis pasiunea tinerilor pentru arta dramatică.
Spirit neliniştit şi creator, a pus în scenă opere dramatice de mare impact emoţional, precum poemul „Surâsul Hiroshimei” al lui Eugen Jebeleanu, cu care a obţinut recunoaştere şi la nivel naţional. Noi, cei care am fost cu el, ne amintim atmosfera extraordinară de la repetiţii.
Pasiunea pentru teatru l-a apropiat de soția sa
Pasiunea pentru teatru a fost un liant care l-a apropiat de soția sa, Ioana Ritter Ernescu. Atunci când s-au cunoscut, ea avea deja la activ un premiu național la teatrul de amatori, pe vremea când încă era profesoară la școala din Vintilă Vodă, județul Buzău.
Deși a studiat Facultatea de litere din București, Florin Ernescu a făcut un an la Regie teatru. Un an suficient pentru a-i influența destinul, într-atât încât a fost poreclit, cu afecțiune, ”Profu’ de teatru”.
Împreună cu soția sa, a înființat tradiția Festivalului de teatru pentru copii ”George Augustin Petculescu”, care se ține anual la Clubul Elevilor. Era fascinat de personalitatea lugojeanului Petculescu, creatorul primei trupe profesioniste româneşti de teatru din Banat şi Transilvania.
Festivalul Naţional de Teatru Şcolar „George Augustin Petculescu” de la Lugoj este organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Consiliul Judeţean Timiş, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş şi Clubul Elevilor – Lugoj. Până acum, s-au desfășurat 15 ediții.
”Mi-l aduc aminte pe Florin atunci când a venit la Școala generală nr. 4. Atunci a pus în scenă, la Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacolul numit ”Un om, o piesă, un steag”. Piesa era scrisă de timișoreanul Aurel Gheorghe Ardelean, sculptorul care a ridicat bustul lui Filaret Barbu la Lugoj. Piesa era o rememorare a rolului pe care l-a avut în teatrul românesc George Augustin Petculescu. Țin minte că pictorul Vladimir Streletz a participat și el la punerea în scenă a acelui spectacol, foarte reușit”, ne-a declarat Luminița Wallner Bărbulescu, sora fostei soții a lui Florin Ernescu.
”Grupul Bigăr”, pasiunea călătoriilor și pentru cele spirituale
Era pasionat de călătorii, pe care le făcea împreună cu familia Oniga.
”Ne-am cunoscut la Timișoara, după Revoluție, când regizorul Purcărete venise acolo cu piesa ”Danaidele”. Am fost mai apropiați în ultimii ani, când am făcut împreună cu familiile noastre nenumărate excursii. Prima a fost la Cascada Bigăr, înainte de a deveni faimoasă. Așa ne-am numit, în glumă: grupul Bigăr. Cu grupul, am mers la Oradea, Carei, Szeged, am fost pe clisura Dunării, la Alba Iulia, Prislop, Călugăra, Nera, la Teatrul vechi din Oravița”, spune Gheorghe Oniga, prieten al familiei Ernescu și sponsor al artelor lugojene.
Florin Ernescu era preocupat de cele spirituale. Alături de soţia sa Ioana, a ridicat o bisericuţă de lemn în zona Nădragului, care a fost sfinţită acum şapte ani. Invita cu drag prietenii şi cunoscuţii în acel lăcaş de cult al familiei. (Cristian Ghinea)
Abia acum aflu vestea tristă. L-am cunoscut pe Florin Ernescu de pe cînd eram elev, am făcut teatru cu el la Casa Pionierilor din Arad. L-am revăzut, apoi, tîrziu, cînd am ajuns şi eu profesor la Lugoj. Era la fel de plin de energie, avea acelaşi umor special….Era un om extraordinar! Dumnezeu să-l odihnească
Am participat si eu la repetitiile cu Surasul Hiroshimei, le lua foarte in serios, era foarte exigent, dar in acelasi timp ne facea sa ne simtim bine, era o incredibila iesire din cotidian.
L-am cunoscut ca părinte (vitreg)… Un spirit controversat și, zic eu, un pic radicalist (deh, confuziile și frustrările educației de acasă – o mamă posesivă și un tată blând, grea dilemă și acceptare)… dar făcând o retrospectivă, cred că a făcut ce a crezut el că e mai bine, atât cât s-a priceput!
Pe de altă parte, am profesat în același club (al copiilor din Lugoj) o perioadă… deh, moștenire de familie pe care am urmat-o circa 10 ani… apoi am căutat și alte drumuri care să mă ajute în dezvoltarea personală… Mda, aici este o întreagă istorie, cu bune și mai puțin bune! În fine, când caracterele tari se întâlnesc, cam ies un pic de scântei… dar fără scântei nu apare lumina! Mulțumesc mamei mele că i-a păstrat echilibrul (iar asta a implicat multe sacrificii), apoi lui pentru că a avut puterea de a sta lângă ea până în ultimele clipe!
Azi locuiesc în casa lor, iar asta îmi aduce liniște!
Mulțumesc Cristian Ghinea!