Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 16 februarie 2015

Cronicarul Lugojului, canonicul Ioan Boroş, povesteşte pe larg despre bandiţii care au băgat groaza în locuitorii din oraş şi împrejurimi acum două secole. La 11 august 1803, o veste publică “întărită prin mai mulţi martori” spunea că bandiţi înarmaţi au intrat în Biserica Ortodoxă din Cutina drept în mijlocul serviciului religios. Grozăviile ce au urmat sunt descrise de canonicul Boroş, care notează că şeful bandei şi-a spus… rugăciunile înainte de atac: “Dintre bandiţi, câte doi înarmaţi cu cuţite şi pistoale au ocupat cele două uşi ale bisericii.

tip

Banditul “evlavios” Vătavul bandiţilor, după ce şi-au făcut închinăciunile şi au depus darul pe altar, au atacat pe preotul slujitor. Ceilalţi trei s-au năpădit asupra muierilor şi au rupt hainele de pe ele cu care apoi i-au legat pe cei 40 de bărbaţi cari erau în biserică. Pe preotul slujitor de asemenea l-au despoiat de vestmintele sacre şi l-au dus la casa parochială, cerând de la el 2.000 de florini”. Decizia preotului de a nu spune unde sunt banii l-a costat un chin cumplit. “L-au desbrăcat de haine în pielea goală, l-au pârlit pe piept şi pe spate la focul ce au făcut acei bandiţi şi apoi cu fier înroşit la foc l-au ars, iar cu picioarele l-au pus la foc, lăsându-l abia viu”, adaugă cronicarul. Totuşi, justiţia îşi urmează cursul: la 5 ianuarie 1804, patru dintre bandiţii care au “torturat la moarte” pe preotul din Cutina au fost spânzuraţi. Tot el arată cam care erau pedepsele în Lugojul de epocă. La 30 august 1803, un bandit român ucigaş a fost spânzurat. Ortacii lui, în număr de şapte, trebuia să fie “rupţi pe roată”, dar sentinţa a fost comutată la închisoare pe 12 ani, postire de două zile pe săptămână şi la 80 de lovituri de vergele. Uneori, nici graţierea nu făcea impresie asupra bandiţilor. La 11 septembrie, şapte bandiţi înarmaţi care săvârşiseră jafuri şi omoruri în jurul Mehadiei, sunt graţiaţi de Curtea Împărătească. În semn de “mulţumire”, aceştia capturează un oficiant judeţean pe numele lui Uric, pe care-l ţin ostatec timp de o săptămână.

Wanted: 100 de galbeni pe capul lui Pascu. În anul 1804, un bandit numit Pascu, împreună cu banda sa, băgase spaima în lugojeni. Furturile, omorurile şi jafurile oamenilor lui Pascu au făcut locuri de groază din drumurile, casele şi satele din jur. “Pe numele harambaşei Pascu s-a pus un premiu de 100 de galbeni, aceluia care pe harambaşa viu sau mort îl va prinde. Trei ortaci ai aceluia, îndulciţi de fie de premiul pus, fie de speranţa agraţierii, l-au omorât în somn pe Pascu şi pe alţi trei şi i-au adus în faţa judecătorilor”, arată Boroş, în cronica sa. Trupurile au fost “expuse publicului” la Casa Judeţeană, după care li s-au tăiat capetele, iar trupurile trunchiate au fost trase pe roată.

Popa criminal – răspopit şi decapitat. O poveste la fel de groaznică s-a petrecut în octombrie 1804. Un preot ortodox, care s-a alăturat altor bandiţi care au jefuit seiful împărătesc trimis de la Mehadia la Timişoara, a fost întemniţat la “judeţ”. După trei ani de temniţă, Curtea Regească îl înştiinţează că procesul lui s-a încheiat, iar osânda era decapitarea. Prin Ordin Regesc, la 26 octombrie, la Lugoj este chemat Iosif Şachabenţ, episcopul ortodox al Vârşeţului, cu ordin să-l despopească înainte de decapitare. Ceremonia s-a săvârşit în Biserica Ortodoxă din Lugoj astfel: preotul a fost dezbrăcat rând pe rând de ornatele preoţeşti, episcopul exclamând de fiecare dată: Nevrednic este! În fine, după această umilinţă publică, preotul este dus la locul destinat pentru decapitare. A cerut să i se elibereze mâinile, ca să-şi facă cruce. I s-a permis, dar el a scos un cuţit de sub cămaşă, a “sângerat” mâna paznicului şi a încercat să fugă, ameninţând mulţimea. Până la urmă, a fost prins şi dus la locul osândei. În 1821, cronicarul notează că un alt preot ortodox, care a ajutat răufăcătorii cu arme şi praf de puşcă, s-a sinucis în închisoare.

Şi femeile epocii făceau parte din bande. La mai 1805, în târgul de la Lugoj au fost prinşi trei lotri (hoţi) şi o femeie, veniţi din judeţul Bacica. Cei trei lotri au fost răniţi mortal, iar femeia a fost extrădată judeţului Bacica, pentru judecată. Însă, după 1810, îndrăzneala tâlharilor depăşeşte orice limite. La 14 iunie 1814, “domnul de pământ din Dulău, cu numele Ioardachi, a fost jefuit de lotri şi deportat în pădure”, spune Boroş, iar la 19 iunie, între Coşeviţa şi Dobra, un negustor turc a fost despuiat de lotri, care l-au bătut “spre moarte”. Până la urmă, bietul neguţător a fost dus la Deva, unde a murit în urma rănilor. Avea la el argintărie în valoare de 12.000 de florini.

Printre victime: primari, preoţi, nobili local. La 16 iulie 1816, cronicarul notează îngrijorat că „mai ales în părţile Caransebeşului preste măsură s-au înmulţit lotrii în judeţ. O ceată de haiduci a fost trimisă pentru pierderea acestora”. La 23 august, o nouă grozăvie: domnul de pământ Branovatzky, în satul său propriu, a fost prins de lotri „despoiat de aur şi argint” şi apoi dus la pădure, unde a fost schingiuit. În urma torturilor, moare la 2 septembrie şi este înmormântat lângă biserica ortodoxă din Lugoj. La 26 noiembrie, Boroş scrie că în jurul Lugojului au fost prinşi patru lotri, dar se pare că nu era suficient. Un an mai târziu, în 4 iunie 1817, răfăcătorii ascunşi în păduri i-au prins pe primarul şi pe preotul din Tincova, iar pe acesta din urmă l-au omorât.

Spânzurat la Lugoj. Dintre cei cinci lotri graţiaţi de către Împărat, patru s-au asociat cu alţi nelegiuţi şi au comis jafuri şi omoruri în jurul Lugojului. La 6 iunie 1818, aceştia au fost „persecutaţi de haiduci şi au fost răsfiraţi”. Conducătorul lor, prins la Tincova, a fost împuşcat, iar trupul i-a fost tras pe roată. Boroş adaugă că „unul prins viu a fost spânzurat la Lugoj, la 21 mai”. La 31 mai, lotrul Nicolae Stan din Tincova, odată graţiat de Împărat, a revenit la crime. A fost prins şi condamnat prin decapitare. „La osândă n-a arătat părere de rău, ci a zis că ar mai fi vrut să trăiască, să mai poată omorî un ungur şi un neamţ, aşa sălbatec era!”, scrie Boroş. Ca o ultimă sfidare, a lovit cu mâinile legate un servitor al călăului, în timp ce urca pe eşafod. (Cristian Ghinea – publicat în „Redesteptarea” nr. 1137 – selecţia după notele olografe ale canonicului Boros, consultate in original la Muzeul din Lugoj)

Read Full Post »