Inginerul Popa a ajutat zeci de oameni să se vindece de boli grave. În perioada comunistă, un înalt funcţionar de la Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calităţii Produselor era aşteptat cu sufletul la gură în uzinele patriei. Nu de teamă că ar fi putut găsi cine ştie ce nereguli, ci cu speranţă şi bucurie. Inginerul Valeriu Popa, căci despre el este vorba, era un tămăduitor adept al terapiei naturiste şi un energoterapeut care a salvat multe vieţi spunând oamenilor să înceapă rapid tratamentul unor afecţiuni pe care nici nu ştiau că le au. Maiştri, ingineri sau simpli muncitori făceau coadă ore în şir la „domnul inspector”, pentru a fi examinaţi de acesta şi pentru a primi reţetele sale originale. La sfârşitul programului, inginerul Valeriu Popa era extenuat, dar rar îşi permitea să nu îi examineze pe toţi cei care se prezentau la el. Cei de sus, din „conducerea de partid şi de stat” ştiau bine cu ce se ocupă inginerul Popa în delegaţiile sale, dar îi dădeau liber prin acordul lor tacit. De ce? Pentru că Valeriu Popa îi tratase pe mulţi dintre ei, avertizându-i la timp asupra unor boli pe care aceştia le aveau, înainte de a fi prea târziu.
Era un senzor viu: ştia imediat ce boli ai avut în copilărie. Valeriu Popa a ajuns de câteva ori şi la Lugoj. Numai la fosta IUPS (Interprinderea de Utilaje şi Piese de Schimb, devenită apoi SILCOM) a venit de cinci-şase ori la sfârşitul anilor ‘70 şi începutul anilor ’80. „Urmărea calitatea produselor de export şi, când aveam astfel de exporturi, în RDG, Mongolia sau alte ţări socialiste, el venea la Lugoj. Făcea şi consultaţii, în fabrică, prin birouri, dar şi la hotel sau chiar la domiciliul celor care îl solicitau. Îi examina cu mâinile, le lua pulsul chinezesc, cu patru degete, căuta zonele reflexe cu probleme, era foarte concentrat. Chiar şi celor neîncrezători le câştiga imediat încrederea pentru că, după această examinare, spunea fiecăruia cu precizie de ce boli suferise în copilărie şi în tinereţe. Nu greşea niciodată”, îşi aminteşte inginerul Sorin Murariu.
Valeriu Popa era un adevărat „senzor viu”. În legătură cu consultaţiile sale neconvenţionale, oamenii de la IUPS îşi amintesc de cazul unei femei ce lucra la prese, în secţia de montaj. Valeriu Popa a trecut pe lângă ea, s-a oprit, a ridicat mâinile şi a spus: „dumneata ai tijă”. Femeia a rămas uimită, avea într-adevăr o tijă metalică pentru corectarea unei fracturi, dar nu ştia nimeni acest lucru. Apoi, Popa i-a acordat o scurtă consultaţie, însoţită de câteva recomandări sumare. Oferea oricui avea nevoie ajutor dezinteresat şi gratuit. Mai mult, Valeriu Popa nu se considera tămăduitor, ci doar un „sfătuitor”. De fapt, mulţi aflau că se tratează degeaba şi cauzele se află în cu totul alte locuri decât credeau ei. Spunea, de pildă: „problema ta nu se trage de la inimă, ci de la respiraţie” şi era bine să îl asculţi.
Terapii neconvenţionale: şocante, dar cu rezultate. Fosul şef al biroului de Control al Calităţii (CTC) din fabrică, Toni Farcaşiu, a trăit un episod incredibil. Întorcându-se cu maşina de la Timişoara, Valeriu Popa, care îl însoţea, i-a spus brusc să oprească. Au tras pe dreapta într-un loc unde creşteau urzici pe marginea drumului, iar Valeriu i-a recomandat omului uluit să mănânce câteva, aşa ude cum erau de rouă. Cu mari reţineri, acesta s-a supus. Urzicile ude nu i-au afectat deloc cerul gurii, iar după ani de zile pacientul a recunoscut valabilitatea unei terapii care părea la prima vedere nebunie curată. Chiar şi directorul de atunci al fabricii, Nicolae Bârligă, care avea afecţiuni la picioare, a apelat cu succes la puterile tămăduitoare ale inspectorului de la Bucureşti. La indicaţiile sale s-au vindecat şi alte persoane: o ingineră care suferea de o boală foarte gravă cu ajutorul unei diete stricte, pe bază de varză acră şi un maistru (dl. Sotir), avertizat de o problemă la picior care, nedetectată, ar fi adus chiar la amputarea membrului.
La rândul lui, inginerul Gheorghe Burada îşi aminteşte că „Popa Valeriu venea în fabrică doar simbolic pentru control, el venea de fapt pentru oameni. Era de ajuns să îi fii prezentat, da mâna cu tine, te privea şi îţi spunea din prima ce probleme ai. Eram pe secţie împreună cu Bruno Reichenbach şi aşa ne-a scanat pe amândoi. Asta pe mine m-a şocat. Apoi, mai avea un obicei: dacă avea chef să se aşeze jos, în mijlocul trotuarului, aşa făcea! Spunea mereu: spiritul depinde de carcasă, dar carcasa, adică organismul, şi terminalele lui, ochi, gură, urechi etc. trebuie protejate. Protejaţi-vă organismul şi dacă el are vreo nevoie, nu-l refuzaţi. Nu amânaţi somnul, nu amânaţi odihna sau mesele zilnice”.
În epocă, Lugojul era refugiul ideal. Ca şi alţi oameni care l-au cunoscut, Gheorghe Burada spune că tămăduitorul de la Bucureşti iubea mult Lugojul. Poate pentru energia sa pozitvă, dar mai probabil pentru că era oarecum ferit de ochiul vigilent al Capitalei… Se pare că tocmai această „autonomie individuală” promovată în plin comunism de Valeriu Popa nu a mai fost pe placul regimului. Până la urmă, Valeriu Popa a fost „tras pe linie moartă” după ce aderase la mişcarea Meditaţia Transcedentală, în urma căreia au avut de suferit mulţi intelectuali de marcă ai vremii, precum Aurora Liiceanu sau Andrei Pleşu. Fondată de Nicolae Stoian, mişcarea nu presupunea altceva decât şedinţe de tehnici orientale de relaxare, care au fost catalogate de Miliţie şi Securitate drept complot şi chiar trădare. După Revoluţie, Valeriu Popa a scris multe cărţi pe teme esoterice sau de terapie naturistă, a fost în Himalaia şi America de Sud. A murit în 1997, tocmai când ştiinţele vindecării naturiste luaseră mare avânt şi nu mai erau persiflate, ca înainte. (Cristian Ghinea)
Nu stiam despre legatura dintre ing. Valeriu Popa si Lugojul.
Ii sugerez dlui Cristian Ghinea sa aduca in actualitate o alta personalitate a medicinei lugojene. Este vorba despre oftalmologul Dr. Stefan Bogdan care a dus faima Lugojului prin operatiile al ochi, care in epoca, anii ’50-’60 se faceau doar la Timisoara, Cluj, Bucuresti si la sectia de oftalmologie din spitalul de la Lugoj, a doctorului Stefan Bogdan. Astfel multi pacienti au primit lumina zilei din bisturiul acestui personaj, pe nedrept uitat. Dar cine a fost dr. Stefan Bogdan? S-a nascut intr-o familie de tarani instariti din comuna Foeni, judetul Timis, situata pe granita iugoslava. A urmat Liceul Loga la Timisoara si facultatea de medicina de la Cluj, unde si-a luat licenta si doctoratul in 1946. Devine apoi mana dreapta, asistent universitar a celebrului oftalmolog timisorean, Zolog. In noaptea de Rusalii a anului 1951 familia lui din comuna Foeni este deportata in Baragan. Nu dupa mult timp, intr-o sedinta de sindicat in anul 1952, este „demascat” de catre un coleg, tot oftalmolog ca „dusman al poporului”, parintii fiind deportati intr-un lagar din Baragan, dat afara de la catedra si n-a lipsit mult sa fie arestat. La sfatul mentorului sau, prof. dr. Zolog se muta cu domiciliul in Lugoj. Infiinteaza la spitalul din Lugoj sectia de oftalmologie, bucurandu-se de aprecierea conducerii spitalului, dar mai ales isi castiga faima de doctor de excelenta printre pacienti. Dr. Zolog de la Timisoara, cunoscandu-i calitatile, ii trimite de la Timisoara pacienti cu cazuri mai grave spre a fi rezolvate la Lugoj. Astfel, Lugojul ajunge in epoca unul din centrele oftalmologice ale tarii, alaturi de Cluj, Timisoara si Bucuresti. Interesant de adaugat ca multi dintre oftalmologii de succes din Timisoara si nu numai, si-au facut ucenicia la Lugoj. As aminti doar pe dr. Chercota. Este pensionat abuziv inainte de 1989 de catre un tovaras prim secretar, pentru asi instala pupila ca sefa a sectiei oftalmologie. Interesant, noua sefa de sectie, ca si cel care i-a luat locul la catedra in 1952, nu stiau sa tina bisturiul in mana, faceau doar terapie. Ultimul na ajuns chiar sef de catedra… Dr. Stefan Bogdan a murit la o varsta de 92 de ani, acum 2 sau 3 ani, modest, asa cum a trait. Din curiozitate, am rasfoit intr-una din dati, tabelul cu cetatenii de onoare ai Lugojului, dar nu i-am gasit numele. Nu i-am gasit numele nici pe saitul primariei comunei natale.
Foarte, foarte, interesant multumesc mult pentru acest mesaj, cine ar mai sti amanunte despre distinsul dr. Bogdan?
Dr. Stefan Bogdan locuia pe strada Bobalna cred ca la nr.2 S-ar putea sa ma traiasca acolo sotia lui. Ca o curiozitate, tin minte numele strazii caci nr. de telefon era chiar anul rascoalei de la Bobalna.
Excelent, inca o data multumiri!
Din arhiva familiei am gasit o taietura din ziar (probabil Drapelul Rosu) care suna cam asa: „Am fost grav bolnava, imi pierdusem vederea, spune invatatoarea Ludmila Moraru. La sectia de oftalmologie m-am bucurat de multa solicitudine. Medicul Stefan Bogdan, personalul mediu, au depus eforturi sustinute pentru a ma vindeca. Datotita lor mi-am recapatat vederea si din toamna voi putea reveni in mijlocul elevilor mei.” Taietura am scanat-o ca fisier .jpg si .pdf, dar nu le-am putut posta in aceasta rubrica. Deobicei, in perioada sarbatorilor, cutia postala era plina de felicitari de la fostii pacienti care si-au recapatat vederea, cei mai multi lugojeni, dar nu numai, stabiliti fie in Israel sau Germania. Era foarte sever cu personalul sectiei, reusin in decursul anilor sa-si selectioneze un personal in primul rand devotat.
Toate bune,
DittStrommer
Stimate domn, inspirat de relatarea dv. am reconstituit o parte din povestea acestui remarcabil oftalmolog, care a realizat la Lugoj operatii chirurgicale foarte delicate. In sprijinul celor spuse de dv., vin trei medici din ziua de azi, care l-au cunoscut si au lucrat cu domnia sa. Aventura a fost gasirea unei fotografii. Pana la urma, am ajuns intr-un subsol plin de mucegai al SML, unde au fost depozitate, sper – temporar – cele trei panouri mari cu colectivele diferitelor sectii ale SML din 1961, la aniversarea de 50 ani a spitalului lugojean. Am facut poze acolo, si cu colectivul sectiei, si cu dl. doctor. Iar… rezultatul a aparut in editia tiparita a ziarului Redesteptarea nr. 1239 din 12 martie 2015. Orice adaugiri sunt binevenite, textul fiind pregatit pentru o viitoare editie a volumului cu personalitati, care continua seria celor patru deja publicate 🙂
Din pacate, in editia online a ziarului articolul a fost de negasit. M-ar fi interesat sa-lcitesc… Oricum, multumesc in numele celor care au beneficiat de iscusinta Dr. Stefan Bogdan, pentru efortul dvs. laudabil.
Buna ziua, ma numesc Helmuth Wurm am 40 de ani si traiesc de aproape 24 de ani in Germania. Domnul Dr. Stefan Bogdan e unchiul matusii mele. La varsta de 6 ani am fost operat de Nenea Ucu. Pe tot timpul operatiei am stat cu el de vorba. M-a operat as putea spune perfect. De atunci am fost consultat de multi doctori de peste tot si cu totii au spus acelasi lucru „operatia e perfecta”. Noi stiam de operatiile de mare reusita ale dansului. Dar asa cum au spus si toti ceilalti el era deosebit de modest. Domnul Dr. Bogdan merita sa nu fie uitat de orasul Lugoj. Multa stima, Helmuth Wurm