Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 11 februarie 2015

În perioada interbelică şi până la finele anilor 40, când iniţiativa privată începuse să fie oprimată, la Lugoj funcţiona o cunoscută firmă de transport cu camioane care aparţinea fraţilor Suss. Cei doi asociaţi, etnici germani, Suss Francisc şi Toni, erau nu numai transportatori, ci şi nişte mecanici pricepuţi. Camioanele lor erau mereu puse la punct şi mergeau, la propriu, ca unse, pentru că firma de transport se completa foarte bine cu atelierul de reparaţii auto, deţinut de aceiaşi fraţi. Firma avea sediul pe strada Nicolae Titulescu, colţ cu I.L. Caragiale de astăzi.

Masina Suss Francisc pilot - logo

 

“Îmi amintesc că firma Suss avea în dotare camioane Opel Blitz şi Chevrolet, cu capacitate de 3 până la 7 tone. Primele erau camioane germane foarte puternice, care au fost folosite de Wehrmacht în al doilea Război Mondial, iar celelalte – mă refer la Chevrolet, au fost modificate şi au suferit segmentări ale motorului, ce mai, mergeau ceas. Eu cunosc bine firma pentru că, atunci când eram ucenic, am lucrat la aceste camioane. La unele am lucrat cabinele de lemn, care se îmbrăcau apoi în tablă, iar la altele, am construit bene speciale, unde am montat lonjeroane, traverse şi înălţătoare”, a declarat pentru “Redeşteptarea” Rudolf Trost, actualul preşedinte al Forumului Democrat German.

Trost mai spune că şoferii firmei fraţilor Suss transportau mai ales materiale de construcţii şi pietriş.“Erau oameni harnici, muncitori, dar au fost ruinaţi când au venit comuniştii la putere”, adaugă Trost. Interesant este că Suss Francisc a fost şi un pasionat al automobilelor sportive. “Avea un autoturism pe care l-a modificat şi care avea viteza unei maşini de curse. Cu Suss Francisc la volan, bolidul făcea frecvente curse de viteză pe ruta Lugoj-Făget, acesta fiind traseul lui favorit”, spune, la rândul lui, Francisc Belinţan, care şi-l aminteşte din copilărie pe mecanicul pilot. Pentru acesta, noţiunea de “timp liber” nu exista: era mereu ocupat cu modificări şi meşterea tot timpul ceva la motorul automobilului “rapid şi furios” al vremii, care, după unele surse, era un Opel, iar după altele, un Studebaker de producţie americană (cine mai ştie câte ceva despre maşină, e binevenit cu completări – în 1927, brăileanul Rudolf Zalewsky, fost ofiţer de armată, a plecat într-un tur al lumii cu un Studebaker). Acum, atât firma fraţilor Suss, cât şi automobilul de curse al lui Franţi, au rămas doar amintire… (Cristian Ghinea)

 

Read Full Post »