Celebrul vals „Valurile Dunării”, inspirat de o tânără lugojeancă – Sara Fried

Celebrul vals „Valurile Dunării”, care s-a bucurat de un enorm succes la sfârşitul anilor 1800, a fost inspirat de o frumoasă poveste de dragoste petrecută la Lugoj. Autorul celebrei melodii, care s-a cântat în deschiderea Expoziţiei Universale de la Paris, în anul 1899, în aranjamentul lui Emile Waldteufel, era Iosif Ivanovici, un bănăţean hărăzit cu mare talent muzical. Născut la Timişoara în anul 1845, pe timpul Imperiului, Iosif Ivanovici a fost instrumentist (cânta la flaut şi la clarinet), dirijor de coruri, fanfare şi compozitor. Creaţia sa a însumat valsuri, cadriluri, polci, mazurci, piese de inspiraţie populară, marşuri militare, dar şi piese pentru pian sau pentru voce, cu acompaniament de pian. Iosif Ivanovici şi-a făcut un nume în lumea muzicală prin dansurile sale „la modă”, dar mai ales prin strălucitoarea compoziţie „Valurile Dunării”. Atât de reuşit era acest vals, încât unii, care nu cunoşteau adevăratul compozitor, i l-au atribuit marelui Johann Strauss – fiul, cel care compusese o altă piesă celebră – „Dunărea albastră”.

Trecut în România, Iosif Ivanovici avea să devină dirijor al mai multor fanfare militare din ţară, la Bucureşti şi Galaţi, apoi (din 1900) inspector al fanfarelor militare din România. O scurtă perioadă de timp, Ivanovici a fost capel-maistru al fanfarei militare din oraş, ocazie cu care a cunoscut-o pe Sara Fried, o fetiţă încântătoare, care provenea dintr-o familie evreiască din Lugoj. Regretatul dirijor, compozitor şi muzicolog lugojean Tobias Schwager publica la 20 septembrie 1985 un articol pe această temă inedită şi interesantă în publicaţia „Revista mea” din Israel. Iată cum descrie Tobias Schwager momentul: „Nu se cunosc bine care erau relaţiile sale cu familia Fried din Lugoj, dar această micuţă muză l-a inspirat pe compozitor să scrie celebrul vals Valurile Dunării, care a făcut ocolul pământului, aducându-i celebritatea”.

După câţiva ani, în 1880, Ivanovici revine la Lugoj, dornic să o revadă pe micuţa sa muză, care devenise între timp o fetişcană de 14 ani. El i-a înmânat atunci tinerei domnişoare manusrisul valsului „Valurile Dunării”. Aşa cum spune Schwager, era vorba despre „o plachetă de carton subţire, cu dimensiunile 78×88 mm, pe care compozitorul a scris miniatural toate cele cinci strofe muzicale ale celebrului vals, cu toate semnele de repetiţie şi semele de trimitere, aşa cum au apărut în toate ediţiile”.

Acest manuscris excepţional, pagină de istorie muzicală, dar şi de istorie a oraşului nostru, este păstrat cu grijă la sediul Comunităţii Evreieşti din Lugoj, de către secretarul Iosif Singer. Indicaţia de pe manuscris este „Donauwellen Walzer, von I. Ivanovics fur Fraulein Sara, gewimdet und geschrieben fur Fraulein Sara”, iar pe spatele plachetei e scris din nou, cu caractere mari, ornamentale: „Donauwellen Walzer. Ivanovics, gewimdet und geschrieben fur Fraulein Sara Fried”, adică „Valsul Valurile Dunării, Ivanovics, dedicat şi scris pentru domnişoara Sara Fried”.

Ce s-a întâmplat mai apoi, după ce drumurile vieţii i-au despărţit pe cei doi? Ştim că Iosif Ivanovici a murit la Bucureşti, în anul 1902, autorul lăsând în urma lui un vals nemuritor, cunoscut în toată lumea, şi alte 350 de compoziţii. Sara Fried, descendenta unei vechi familii de lugojeni cu înclinaţii artistice, s-a căsătorit tot cu un lugojean, Iosif Ludovic Dreichlinger. Împreună, aceştia au avut trei băieţi: Gheorghe Dreichlinger, stabilit la Bucureşti, dr. ing. Otto Dreichlinger (chimist de renume) şi dr. Gabriel Dreichlinger, medic. Se mai ştie că unul dintre strănepoţi trăieşte în Israel. Sara, cea care a inspirat acordurile valsului „Valurile Dunării”, este înmormântată în Cimitirul Evreiesc din Lugoj. Monumentul funerar are inscripţia: Sara Dreichlinger (n. Fried 1866-1935).

Cristian Ghinea