Pe vremea protestelor din Piaţa Universităţii, care au sucombat tocmai acum când dădu căldura (nu dezbate nimeni tema, dar e… interesant, nu?), cineva agita o pancartă pe care scria PDL egal USL egal aceeaşi mizerie. În replică, un vajnic analist de serviciu tuna şi fulgera din studioul unei televiziuni de ştiri: asta e o diversiune a „băsiştilor”! M-am întrebat dacă o fi sau nu aşa. Imparţial, ca tot românul, iau la răsfoit jurnalele şi aflu lucruri interesante.
În anul 2004, “întregul Petrom a fost puternic subevaluat” – aşa cum aprecia presa vremii, la vânzarea sa către grupul austriac OMV, care a avut grijă să-şi facă un contract “beton”. Asta era pe timpul premierului social-democrat Adrian Năstase.
În anul 2008, Guvernul cedează firmei canadiene Sterling Resources drepturile de împărţire a producţiei zăcămintelor de gaze din Marea Neagră. Contractul, secretizat bineînţeles, era şi de această dată, „beton” – cum altfel? „Contractul, mai tare ca Guvernul!” – titra presa vremii. Asta era pe vremea premierului liberal Călin Popescu-Tăriceanu.
În anul 2012, exploatarea gazelor de şist prin fracţionare hidraulică revine gigantului american Chevron. Zonele vizate: Vama Veche, Adamclisi, Costineşti, Bârlad. Efecte secundare, după specialiştii citaţi în mdia: cutremure, deşertificare, poluare chimică. Ca să vezi, şi acum contractul e top secret, deşi compania americană zice că n-are nimic cu desecretizarea lui, indicând discret spre guvernul MRU, continuator al operei inaugurate apăsat şi ardeleneşte de Emil Boc. Şi spectacolul continuă, cu aceeaşi acţiune, dar mereu cu alte măşti: Roman Copper Corp. preia prin licitaţie („făcută cu strigare, ca la tablouri” – iarăşi cităm din presă) compania CupruMin Abrud, iar gurile rele zic că am dat şi cuprul pe nimic.
Dincolo de simetria perfectă între aceste operaţiuni care se repetă din patru în patru ani, la „spartul târgului” pentru puterea vremii, observăm şi o simetrie a declaraţiilor.
În 2004, placa suna aşa: preţul vânzării a fost considerat mult timp ca fiind mic, dar în urmă cu un an acţiunea SNP valora ceva mai puţin decât în momentul privatizării.
În 2008, oficialii noştri se chinuiau să ne convingă că n-am pierdut mare lucru: „Zăcământul de gaze din structura Doina, perimetrul descoperit de Sterling, este estimat la doar două miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă foarte puţin, daca ţinem cont că România consumă anual circa 17 miliarde metri cubi de gaz”.
În 2012, explicaţiile sunt pe acelaşi calapod: „concentraţia foarte mică de cupru din steril, de doar 0,3%, nu poate fi exploatată decât cu ajutorul unei tehnologii moderne”. Cu alte cuvinte, ce atâta scandal, n-am pierdut mare lucru, ba chiar am câştigat!*
Aşadar, trei partide aflate la putere – PSD, PNL şi PDL. Trei comportamente identice, în împrejurări identice, în care s-au semnat angajamente foarte asemănătoare. Să fie cele trei partide, cu avatarurile lor cu tot, o apă şi-un pământ? Fiecare e liber să dea un răspuns, în sinea lui. Mai departe decât atât, întrebarea moarte n-are…
Cristain Ghinea
* La ora când scriam aceste rânduri, afacerea Cuprumin nu căzuse încă. Ea va fi însă cu siguranţă reluată şi dusă la „bun sfârşit”.
Lasă un răspuns